Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul permite organizarea descentralizată a Rezidenţiatului

Publicat in Capital, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, Ordonanţa de modificare a legislaţiei privind organizarea şi finanţarea Rezidenţiatului, următoarea sesiune a acestui concurs naţional din toamna acestui an urmând să fie organizată în sistem descentralizat, în centrele universitare principale de tradiţie, însă în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, cu aceeaşi bibliografie şi aceleaşi tematici.

“Noi şi anul trecut am dorit să introducem această posibilitate de organizare în mod descentralizat a Rezidenţiatului, am avut discuţii cu principalele universităţi de tradiţie, suntem în discuţii în continuare. Acum există acest temei legal ca anul acesta să putem organiza Rezidenţiatul în centrele universitare Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Iaşi, Craiova şi Bucureşti.

Va fi în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră şi cu bibliografie şi tematică identice, adică bibliografia va fi aceeaşi, tematicile vor fi aceleaşi indiferent că se optează pentru a se da la Târgu-Mureş sau Craiova”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, în conferinţă de presă la finalul şedinţei de Guvern.

Ministerul Sănătăţii a semnat în octombrie 2010 un protocol cu Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România care prevedea ca, în premieră, pentru Rezidenţiatul din 2011, subiectele de concurs să fie proprii pentru fiecare universitate, dar bazate pe o tematică comună şi respectând metodologia unică.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-ALERT emis pentru populație Cod Portocaliu de furtuni și vijelii în București și Ilfov

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de Cod Portocaliu de furtuni puternice și vijelii, vizând Capitala și județul Ilfov. Având în vedere intensitatea fenomenelor meteorologice anunțate, autoritățile au tr

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

HotNews acum o ora
Curtea Supremă a SUA i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump, hotărând că judecătorii federali nu mai pot suspenda politicile administrației la nivel național. Instanța nu a clarificat însă dacă președintele poate limita dreptul la cetățe

David Popovici, mesaj după ce a câştigat a doua medalie la CE U23: Două momente care încap în 24 de ore, dar care adună ani de muncă, sacrificii şi visuri

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Multiplul campion la nataţie David Popovici a notat, vineri, pe Facebook, după ce a câştigat a doua medalie la Campionatul European U23, că aceste performanţe reprezintă rezultatul a “ani de muncă, s

David Popovici a câștigat medalia de bronz în proba de 50 m liber la Europenele de înot U23

Mediafax acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a obținut a doua medalie de la ediția de anul acesta a Campionatelor Europene de Înot U23 (Samorin, Slovacia), clasându-se vineri seară pe locul al treilea în cadrul probei de 50 m liber. David Popovici a încheiat cur

INCENDIU de proporții în sectorul 6 al Capitalei. Intervenție în forță pentru stingerea flăcărilor de la un depozit

Gandul acum 43 minute
Un incendiu a izbucnit vineri, 27 iunie, la un depozit aflat în sectorul 6 din Capitală. Autoritățile au intervenit cu mai multe echipaje de stingere. UPDATE: Autoritățile au intervenit cu încă 7 autospeciale de stingere Până la momentul actual nu a

Patru persoane, printre care doi copii, internate după ce un copac a căzut peste autoturismul în care se aflau

Adevarul acum o ora
Un copac doborât de vânt a căzut peste autoturismul în care se aflau patru persoane, printre care doi copii. La fața locului, mai exact între localitățile Călineşti şi Copăceanca din Teleorman, au sosit două echipaje de pompieri.

O vilă istorică de la RA-APPS a fost închiriată unui privat. Bolojan, indignat: „Nesimţirea e mare în multe locuri”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 27 iunie, că există o vilă de protocol veche, pe Șoseaua Kiseleff din București, care aparține Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), dar care a fost închiriată unui pr

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 2 ore
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/35°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/29°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

21°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

18°/26°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

16°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/28°
dum.

18°/35°
lun.

21°/35°