Aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen a fost amânată practic pentru o dată nedefinită, aceasta urmând să aibă loc cel mai devreme în octombrie, comentează cotidianul german Die Welt, citat de site-ul Novinite.com.
Cotidianul citează declaraţiile ministrului ungar de Interne, Sandor Pinter, în faţa unei comisii din cadrul PE, care a afirmat marţi că eşecul Bulgariei de a institui un control suficient de strict la graniţă va împiedica aderarea celor două state la Schengen, prevăzută iniţial pentru martie 2011.
Extinderea zonei Schengen trebuie aprobată în unanimitate în Consiliul European. Ungaria, care deţine preşedinţia semestrială a UE, vrea să promoveze o aderare mai rapidă a celor două ţări, scrie Die Welt.
Cotidianul subliniază, de asemenea, că Guvernul bulgar a promis să întrunească toate condiţiile necesare până în martie, şi aminteşte poziţia ministrului german de Interne, Thomas de Maiziere, potrivit căruia aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar fi prematură în acest moment.
În ultimele săptămâni ale 2010 şi începutul lui 2011, state membre importante din cadrul UE - în special Franţa, Germania, Austria, Olanda, Finlanda - şi-au exprimat opoziţia faţă de aderarea la Schengen a României şi Bulgariei, afirmând că acestea încă se confruntă cu dificultăţi în implementarea cerinţelor tehnice şi asigurarea controlului la graniţe. (Mediafax)
Aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen a fost amânată practic pentru o dată nedefinită, aceasta urmând să aibă loc cel mai devreme în octombrie, comentează cotidianul german Die Welt, citat de site-ul Novinite.com.
Cotidianul citează declaraţiile ministrului ungar de Interne, Sandor Pinter, în faţa unei comisii din cadrul PE, care a afirmat marţi că eşecul Bulgariei de a institui un control suficient de strict la graniţă va împiedica aderarea celor două state la