Potrivit codului electoral propus de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), anul viitor vor avea loc două campanii electorale de câte 90 de zile, deoarece sunt programate alegeri locale şi parlamentare.
Citiţi şi: Trei luni de campanie electorală
AEP propune în proiectul de modificare a legii electorale prelungirea campaniei electorale de la o lună, cât este în prezent, la trei luni. Dacă proiectul AEP va fi adoptat, atunci în 2012 campania electorală va dura jumătate de an, deoarece vor avea loc alegeri locale, dar şi parlamentare. Propunerea AEP este criticată de liderii PSD, care consideră că serveşte intereselor PDL.
"Eu nu acuz de rea-credinţă autorii acestei propuneri, dar 90 de zile de campanie electorală dovedeşte interesul PDL şi al celor care cumpără voturi de a prelungi termenul de oferire de bani, cadouri, pungi şi alte metode brevetate de PDL. Este greu de înţeles de ce e nevoie de 90 de zile, când 30 sunt de ajuns", a declarat liderul PSD Victor Ponta. Şi liberalii şi-au exprimat rezervele faţă de iniţiativa AEP. "Mă întreb, retoric, dacă România îşi poate permite în 2012, când sunt două evenimente electorale, să fie şase luni în campanie - trei luni pentru alegerile locale şi trei luni pentru parlamentare. Cred că nu ne putem permite acest lucru", a afirmat vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu.
Temerea Opoziţiei: fraudarea alegerilor
Opoziţia este nemulţumită şi de celelalte modificări ale legislaţiei electorale dorite de PDL. Social-democraţii vorbesc chiar despre posibilitatea de a boicota alegerile dacă proiectul votului prin corespondenţă va fi adoptat. "Nu vom fi complici şi nu vom legitima acest sistem. Nu putem fi complici la ceva ce este foarte clar că va fi fraudat. Nu are niciun rost, să rămână PDL, iar noi ne vom face datoria de opoziţie. Preferăm să nu legitimăm o mascaradă şi o fraudare", a spus şeful social-de