Liderii europeni speră să dezvăluie în martie o nouă strategie pentru a evita răspândirea crizei datoriilor suverane din Uniunea Europeană, a declarat adjunctul ministrului de Finanţe german, Jorg Asmussen.
„Intenţionăm să livrăm un pachet cuprinzător“, a declarat oficialul neamţ marţi, la o conferinţă privind criza datoriilor din Europa organizată de Bloomberg. Acesta a adăugat că liderii europeni se vor întâlni la începutul lunii februarie, însă o reuniune mult mai „decisivă“ va avea loc la sfârşitul lunii martie.
Speranţa că oficialii UE vor suplimenta Fondul European pentru Stabilitate Financiară au dus la aprecierea monedei unice europene în ultima săptămână, informează „The Wall Street Journal“. Aseară, cursul a urcat la 1,3682 dolari/euro, în creştere faţă de cotaţiile de luni şi menţinându-se aproape de nivelul maxim din ultimele două luni al euro în raport cu dolarul.
Cu toate că investitorii sunt convinşi că liderii europeni vor lua noi măsuri pentru a salva alte state cu dificultăţi din zona euro, aceştia nu cunosc niciun detaliu cu privire la modul în care vor acţiona oficialii în acest sens. Printre măsurile pe care aceştia din urmă le-ar putea lua se numără suplimentarea Fondului, scăderea dobânzilor aferente unui împrumut de urgenţă pentru a convinge statele să acceseze astfel de credite şi să finanţeze ţările pentru ca acestea să-şi poată răscumpăra obligaţiunile scadente.