Traian Băsescu ne-a împuiat capul pe la trecutele alegeri cu „sistemul ticăloşit”, din care el însuşi provenea ca un produs de succes. După cinci ani de înţeleaptă conducere, iată că se impune o nouă noţiune: aceea de „stat ticălos”.

Ce e „statul ticălos”? Acela care-şi conservă privilegiile pe seama celor mai defavorizaţi membri ai săi. Care, atunci când proasta administrare şi hoţia îl ameninţă cu falimentul, bagă mâna, fără nici o reticenţă, în buzunarele tot mai goale ale oamenilor. Acela care nu ţine cont de nimic altceva decât de „nevoile” clientelei sale politice pentru a cărei prosperitate nu ezită să împovăreze şi mai mult categoriile sociale care au dus, sistematic, greul reformelor niciodată finalizate.

„Statul ticălos” este exact acela care, atunci când trebuie să-şi reducă cheltuielile unei administraţii lăbărţate şi ineficiente, preferă să taie, „democratic”, lefuri şi pensii, ca să nu se atingă de privilegiile unor persoane şi instituţii favorizate. Adică, acela care face orice altceva decât să protejeze, să asigure supravieţuirea celor pe seama cărora guvernează „în folos propriu”

Valul de proteste ale pensionarilor militari – într-o foarte mare măsură justificate – sunt perdeaua de fum care acoperă cea mai mare ticăloşie: cea a aplicării Legii unitare a pensiilor. Sub această denumire se ascunde un proces masiv de spoliere a 90% dintre cei care şi aşa trăiau la limita subzistenţei. Sub pretextul – ce poate deveni penal – al negăsirii de documente justificative pentru anumite perioade (statul fiind deţinătorul arhivelor, nu cetăţeanul) se operează tăieri masive ale pensiilor, rezultate din aplicarea soluţiei ”salariului mediu pe economie” pentru intervalele respective. Precizarea făcută în formularele noilor decizii – redactate într-o păsărească perfectă – cum că cei cu nemuţumiri pot face contestaţii şi, preţ de trei ani, pot să-şi