Preşedintele FRF a spus ieri că situaţia deplorabilă şi stânjenitoare de la Craiova s-ar putea rezolva printr-o împăcare între finanţatorul Universităţii şi managerul suspendat al oltenilor, adăugând că jucătorii Găman şi Bărboianu n-ar fi trebuit să părăsească lotul alb-albaştrilor decât după deciziile comisiilor LPF.
Aflat ieri la Târgu Jiu, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a catalogat ca „ruşinoasă“ situaţia de la Craiova şi nu vede decât o rezolvare - să se împace Adrian Mititelu cu Victor Piţurcă şi să continue împreună. „Naşu’“ este însă reticent că s-ar putea întâmpla acest lucru, şi asta din pricina lipsei banilor. „Deplorabil, stânjenitor pentru noi, cei din fotbal. Ne e puţin ruşine. Nu văd decât o singură rezolvare care să liniştească apele: să se împace cei doi. Să dea drumul la treabă fiecare pe domeniul lui. Voi, oltenii, sunteţi foarte orgolioşi. Mulţi au un tupeu constructiv, alţii distructiv. S-a ajuns aici pentru că nu s-au înţeles. Sper să se aşeze din nou la masă şi să negocieze lucrurile foarte clar. Nemaiavând bani însă, e foarte greu. Toate au plecat de la bani. Datorii, lipsa de lichidităţi, neplata jucătorilor. În general, iese război... Dacă unul sau altul cedează, lucrurile se pot aşeza. Nu mă implic în problema asta, dar eu aşa văd treaba“, a comentat Mircea Sandu. Preşedintele FRF susţine că jucătorii Universităţii, Valerică Găman şi Bărboianu, au greşit când au părăsit cantonamentul echipei, ei trebuind - în opinia oficialului FRF - să aştepte mai întâi decizia comisiilor. „Bărboianu şi Găman au greşit pentru că trebuia să se adreseze comisiilor... Ca totul să fie în regulă, trebuia să fie o decizie a comisiilor. În aceste condiţii, jucătorii se pregăteau bine mersi. Doar la noi apar stări din astea conflictuale, supărări. Mi-am făcut treaba, am documentul, s-a pronunţat o hotărâre, am plecat şi gata“, a mai spus „Naşu’“.