Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stabilitatea financiară mondială este în pericol

Publicat in rfi, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

În contextul Forumului Economic de la Davos, care începe miercuri, 26 ianuarie, Fondul Monetar Internaţional publică un raport, din care reiese că la orizontul economiei mondiale se întrevăd noi turbulenţe.

Stabilitatea financiară mondială este în pericol, chiar dacă anul 2011 va fi unul al reluării creşterii economice, cu ritmuri diferite. Iată una din concluziile principale ale acestui raport.

Dacă ar fi să recurgem la o metaforă meteorologică, putem spune că tot felul de nori grei se acumulează la orizont : criza datoriei publice în zona euro, criza care nu s-a încheiat din domeniul imobiliar în Statele Unite, fenomenul şomajului în creştere la nivel planetar, presiunea inflaţionistă în ţările în curs de dezvoltare, speculaţiile excesive pe unele pieţe (cum ar fi cea a materiilor prime şi a unor produse alimentare de bază).

După ce anul trecut ritmul de creşetere economică pe planetă a fost de 5%, 2011 se anunţă cu un un ritm de 4,4 procente.

Cei care credeau deci că anul 2010 a fost unul foarte prost riscă să descopere, în comparaţie cu ceea ce s-ar putea întîmpla în lunile viitoare, că 2010 a avut totuşi o faţă umană.

Din tabloul prezentat de FMI mai rezultă că economia planetară este pe cale să redemareze cu două viteze : foarte lent în Europa, modest în Statele Unite, dar spectaculos în China, India şi chiar Brazilia.

Fondul Monetar Internaţional mai avertizează că lumea are nevoie de nişte reforme structurale, de natură să stabilizeze pieţele şi finanţele mondiale pe termen lung.

În privinţa iniţiativelor legate de reforma sistemului financiar mondial, FMI este de părere că aceste iniţiative dau semne de oboseală. Poate că Franţa care asigură în prezent preşedinţia grupului G20 va relansa însă şantierul reformelor, cu ambiţii mai mari.

În contextul Forumului Economic de la Davos, care începe miercuri, 26 i

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°