Firma Plastor este prima în top, urmată de centrele comerciale Lotus şi Era. Firmele din Oradea care au contribuit cel mai mult la bugetul local au avut un an bun: nu au făcut disponibilizări şi au continuat investiţiile.
Plastor, firmă prelucrătoare de materiale plastice, a fost cel mai mare contribuabil la bugetul local de anul trecut, plătind taxe şi impozite în valoare de peste 1.160.000 de lei. Lavinia Popuş, şef serviciu marketing la Plastor, a declarat că 2010 a fost la nivelul anilor 2008 şi 2009, firma reuşind să menţină o cifră de afaceri anuală de 20 de milioane de euro.
„Nu am făcut disponibilizări. Dimpotrivă, am continuat să angajăm oameni”, a spus Popuş. Aceasta a explicat că succesul firmei porneşte de la faptul că 70 la sută din producţie este exportată. „Pieţele externe s-au redresat deja, ceea ce reprezintă un avantaj pentru noi”, a spus Popuş, care se aşteaptă la creşteri în 2011.
Milioane la bugetul local
Al doilea mare contribuabil este Lotus Center, care a plătit municipalităţii peste 1.050.000 de lei. Pe locul trei în top este Omilos Oradea, cu o contribuţie de peste 1.040.000 de lei. Graham Kilbane, Chief Executive Officer al Omilos Group, dezvoltatorul Era Shopping Park, a primit responsabilitatea de a dezvolta centrul comercial de la Oradea în plină recesiune. În ciuda crizei, Era Shopping Park şi-a menţinut clienţii şi chiar a construit o nouă aripă dedicată comerţului. „Nu a fost uşor. Am avut norocul de a fi sprijiniţi de băncile greceşti şi cipriote. Înţelegem că un shopping park este o investiţie pe termen foarte lung”, a spus Kilbane.
2010, anul rezistenţei
Banca Transilvania a fost singura instituţie bancară din topul celor mai mari contribuabili orădeni din 2010, cu peste 640.000 de lei plătiţi către bugetul local. Lucia Pojoca, director executiv la Banca Transilvania, a