Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul începe să piardă şi procesele privind taxa de poluare

Publicat in Jurnalul, joi 27 ianuarie 2011 ·

Tot mai mulţi români se adresează instanţelor de judecată nemulţumiţI fie de cuantumul mare al “taxei de poluare” pe care au fost nevoiţI s-o plătească, fie pentru că vor să-şi înmatriculeze maşinile cumpărate dintr-un stat membru al Uniunii Europene fără a plăti această taxă. S-au deschis procese la Bucureşti, Brăila, GalaţI, în aproape toate judeţele, dar deocamdată cele mai multe rezultate au fost obţinute la Satu Mare, unde 238 de oameni au câştigat definitiv dreptul de a li se returna banii.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare a fost dată în judecată anul trecut de 3.259 de contribuabili în scopul recuperării taxei de primă înmatriculare. DGFP a încasat în 2010 peste 5.000 de taxe de poluare.

“Din totalul de 3.259 de dosare, 238 au fost soluţionate favorabil prin sentinţe definitive, iar diferenţa se află pe rolul instanţelor, după ce am depus contestaţii. Suma totală pe care trebuie să o restituim celor 238 de sătmăreni care au câştigat în instanţă definitiv este în cuantum de 189.700 de lei. Dacă şi ceilalţi sătmăreni vor câştiga procesele suma totală se va ridica la 17,2 milioane de lei”, a arătat Dan Maier, directorul DGFP Satu Mare.

În total, pe rolul secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Satu Mare s-au înregistrat 3.833 de dosare, din care 2.698 de dosare prin care reclamanţii solicită restituirea acestei taxe şi un număr de 420 de dosare prin care se solicită obligarea Instituţiei Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor la înmatricularea vehiculelor cumpărate dintr-un stat membru UE fără plata taxei pe poluare. Preşedintele Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Satu Mare, judecătorul Adriana Vîlcu, a precizat că, până în prezent, instanţa a soluţionat favorabil un număr de 2.240 dosare p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 44 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 22 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 33 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 10 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°