S-au scurs două decenii de când revolte populare, fie "de catifea" (în Cehia), fie sângeroase (în România), au înlăturat regimurile comuniste din Estul Europei şi de-abia acum "anul 1989" pare să fi ajuns în lumea arabă. Milioane de oameni nu mai suportă societatea în care trăiesc.
Nu pentru că i-or fi amăgit frânturile din presupusele "paradisuri occidentale" care au ajuns la ei graţie televiziunii prin satelit, nici pentru că prieteni virtuali le-or fi povestit pe Facebook şi Twitter ce bine se trăieşte în "lumea liberă". Lipsurile de tot felul (poate mai puţin cele de agent termic), asemănătoare celor din România anilor `80 sunt decisive, nu dorul de "idealuri" democratice.
Circa 40% dintre locuitorii Egiptului trăiesc cu un dolar SUA pe zi sau mai puţin şi regimul lui Hosni Mubarak, la putere de 29 de ani, alocă trei miliarde USD pe an pentru a subvenţiona preţul alimentelor. Cu trei lire egiptene (circa 50 de cenţi), o mamă îşi cumpără o cartelă care îi dă dreptul la 20 de franzele subvenţionate pe lună, dar nimeni nu o întreabă ce va pune lângă pâinea respectivă. Dat fiind media fertilităţii pentru o femeie egipteană (3,01 copii în 2010), ajutorul de la stat doar amăgeşte foamea, nu o potoleşte. În ciuda celor 270 milioane de franzele la preţ subvenţionat vândute zilnic, mai bine de o treime dintre copiii egipteni sunt subnutriţi.
Sărăcia şi concentrarea resurselor economice ale ţării în mâna unor clanuri, la fel ca în Tunisia, sunt principalele motive de revoltă a mii de tineri, care au ieşit pe străzi mobilizaţi prin Twitter şi Facebook, nu de partide de opoziţie. De marţi până joi, circa o mie de protestatari au fost arestaţi, iar şase au murit.
Şi încă nu ştiu pentru ce. Manifestanţii rup posterele cu Mubarak-tatăl şi cu fiul Gamal (posibil succesor după model nord-coreean), îi cer "tiranului" să plece, dar nu au reuşit să scoat
