Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţenii încă mai au puterea să facă haz de necaz şi sunt inventivi când vine vorba de proteste

Publicat in Adevarul, joi 27 ianuarie 2011 ·

Unul dintre cerşetorii din Reşiţa a fost „ajutat“ de agenţii comercianţi din Piaţa Reşiţa SUD. Pentru că bărbatul vine zilnic în piaţă şi le cântă pe bani reşiţenilor, un grup de tineri au confecţionat doi oameni de zăpadă şi i-au botezat „inedit“.

„Băsescu“ şi „Boc“, cei doi oameni de zăpadă au fost în această după-amiază atracţia din Piaţa Reşiţa SUD. Reşiţenii care au trecut prin zonă s-au pozat alături de cei doi oameni de zăpadă şi chiar au completat o listă de nemulţumiri.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

„Îl cunoaştem pe bărbat de luni de zile. Vine aici în fiecare zi şi cerşeşte. Am vrut să-l ajutăm într-un fel să fie mai mult băgat în seamă. De când am făcut cei doi oameni de zăpadă lumea i-a dat mai mulţi bani, s-au pozat cu el. Unii dintre ei chiar şi-au arătat nemulţumirea faţă de nivelul de trai şi alte probleme cu care se confrunctă în viaţa de zi cu zi“, spune Cristian Schiopu, de 29 de ani, din Reşiţa.

Cerşetorul reşiţean a cântat ore în şir romanţele pe care le ştia, iar ajutorul primit i-a fost de mare folos, reşiţenii fiind mult mai miloşi într-o zi de joi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 22 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

25°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°