„Nu pune mîna pe aia, e cîh!“, „Nu te juca cu chibriturile!“, „Nu umbla cu cuţitul că fuge îngerul de lîngă tine!“, „Dacă nu mănînci ciorba, nu capeţi nici desertul!“. Sînt primele rînduri din îndreptarul Life for dummies care mi-a fost pus în braţe de la cea mai fragedă vîrstă şi pe care de atunci tot încerc să-l fac pierdut, uitat ori pur şi simplu să-l ignor. E ditamai volumul şi, în cea mai mare parte, e plin de sfaturi despre cum să nu-ţi trăieşti viaţa. Nu spune la şcoală că ascultăm Vocea Americii! Nu mai sta în casă toată vara, mai du-te şi tu la o discotecă! Nu da la Limbi Străine, vrei să te faci profesoară?! Nu ştiam ce vreau „să mă fac“. Ar fi trebuit să aud mai demult melodia lui Baz Luhrmann – aş fi scutit astfel ani de frămîntări vinovate şi dileme de copil cuminte care nu ştie ce reţetă să aleagă în viaţă, ce tipar să îmbrace, ce etichete să-şi lipească pe frunte.

DE ACELASI AUTOR Portretul luptătorului de animaţie Hipsteri vs. pensionari Tîrg de scurtmetraje & taclale cu niște tipe mișto Nea Nicu wants to be friends on Facebook Mama îşi notase la tinereţe, pe o foaie de caiet cu pătrăţele, sfaturile lui Scott Fitzgerald către fiica sa. Mi le-a arătat şi mie, cînd am crescut destul de mare cît să le pot pricepe: învăţăminte relaxate-zen („Să nu-ţi pese de dezamăgiri!“, „Să nu-ţi pese de plăceri!“, „Să nu-ţi pese de trecut!“, „Şi nici măcar de viitor“), bune de păstrat în caieţelul cu citate, dar ceva mai greu de aplicat în viaţă. În vizită la ţară, deasupra mesei din bucătăria înghesuită în care trona tanti Lili cea rotofeie şi zîmbitoare, atîrna un ştergar brodat ce proclama imperativ: „Fripturică, cozonaci / Bărbăţelului să-i faci!“. Am avut un flash-forward cu cratiţe aburinde, şorţuri unsuroase, obraji roşii bucălaţi, şi am fugit disperată la aer, oripilată de perspectiva în diminutive. O profesoară de franceză suplinitoare ne-a cîntat