Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TEATRU. Shakespeare, sitcom şi remake

Publicat in Observator Cultural, joi 27 ianuarie 2011 ·

„Nevestele vesele din Windsor reprezintă un mare show, un splendid divertisment, realizat într-o stare de graţie colectivă. Un spectacol de grup, unde culoarea, muzica şi dansul, cuvîntul şi mişcarea, actorul şi decorul fuzionează pentru a transmite, cu maxim impact vizual şi impuls emoţional, senzaţia unei participări frenetice la un joc special, la un mister teatral modern.“ Astfel scria Mira Iosif, în revista Teatrul, numărul din iunie 1978, despre montarea iniţială cu Nevestele… a lui Alexandru Tocilescu, a cărei premieră va fi avut loc fie pe 28 ianuarie (versiunea instituţiei producătoare), fie pe 8 aprilie (versiunea revistei de specialitate) 1978, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. 33 de ani mai tîrziu, alte Neveste vesele…, ale aceluiaşi Tocilescu, se apropie de premiera oficială, la Teatrul Metropolis din Bucureşti. În rolul lui Falstaff – Lucian Iancu (la Piatra Neamţ, fusese Cornel Nicoară). Doamna Ford e Crina Mureşan (în 1978, era Virginia Rogin). Domnul Ford – George Ivaşcu (predecesorul lui: Valentin Uritescu). Doamna Quickly: Adriana Trandafir (la Teatrul Tineretului – Eugenia Balaure). Materialele de promovare pentru spectacolul de la Metropolis afirmă desluşit că ar fi vorba despre „un remake“, la care regizorul colaborează din nou cu acelaşi compozitor – Nicu Alifantis – şi acelaşi scenograf – François Pamfil. Doar fotografiile, însă, dau măsura gestului lui Tocilescu: pentru prima dată în istoria noastră teatrală recentă, iată un regizor care îşi reia, practic, un spectacol, la distanţă în timp de cîteva decenii, cu o altă distribuţie (şi evident alte costume); şi cu muzică live, de data asta (cîntată de trupa byron). Dar care n-ar putea naşte entuziasme pe măsura celui care animă cronica Mirei Iosif. Ce încerca, în 1978, să facă Alexandru Tocilescu intra într-un curent al vremii, un al doilea sau al treilea val românesc al plasării

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 15 minute
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 42 minute
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum o ora
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Marius Tucă Show începe marți, 18 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Victor Ponta și Bogdan Teodorescu

Cancan acum 48 minute
Invitații zilei sunt Victor Ponta, fost premier al României și Bogdan Teodorescu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”.

Claudio Graziano, fost şef al Comitetului Militar al UE, găsit mort, acasă. Alături, un pistol și un bilet de adio

Adevarul acum 48 minute
Claudio Graziano, preşedintele grupului italian Fincantieri, cea mai importantă companie de construcţie de nave în Europa, fost şef al Comitetului Militar al UE și ex-comandat al Forţei Naţiunilor Unite în Liban, a fost găsit mort, potrivit autorită

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la turneul de la Birmingham

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. Cîrstea, cap de serie 3, a fost învinsă cu scorul de 7-6 (2), 6-2 de sportiva chineză Lin Zhu, numărul 54 mondial. Meciul a durat

ALEGERI LOCALE 2024 – Consilii Judeţene: PSD - 34,71%, PNL - 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 34,71% dintre mandatele de consilieri judeţeni în urma alegerilor din 9 iunie, potrivit datelor transmise, luni seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30%.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

22°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

22°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°