"Vom ajunge sclavii moderni ai Europei!" Între 7.000 şi 10.000 de oameni care lucrează la Dacia au fost scoşi marţi în stradă de liderii sindicali naţionali şi din uzină pentru a protesta faţă de propunerile Guvernului de modificare a Codului muncii.
De patron, grupul francez Renault nu au zis nimic. Sunt mulţumiţi. Dacia merge bine, oamenii au de lucru, se stă la coadă pentru a lua Dusterul, se lucrează în trei schimburi, salariile se plătesc, vin chiar şi creşteri. Un caz fericit într-o economie care scade de 28 de luni.
De ce i-au scos liderii lor sindicali în stradă? Că dacă vor intra în vigoare modificările, contractele de muncă cu perioada determinată le vor înlocui pe cele clasice cu perioada nedeterminată. Şi nu vei mai fi sclav, cum se striga acum 15 ani, când niciun investitor nu venea aici, iar lupta era cu guvernul, ministerele, Fondul Proprietăţii de Stat, acţionarul majoritar care nu dădea de lucru, dar odată ce erai acolo, erai sigur că rămâneai acolo până la pensie, ci sclav modern, adică e de lucru, patronul e bun, dar anul ăsta eşti angajat, dar peste doi ani nu ştii dacă mai eşti.
Asta să fie problema, dacă eşti angajat pe o perioadă nedeterminată sau determinată? Pentru asta de mai bine de două luni se încaieră sindicatele şi patronatele româneşti cu Consiliul Investitorilor Străini? Sau cum să fie perioada de probă, o lună sau 90 de zile? Măcar dacă ar fi atât de multe locuri de muncă chiar şi temporare sau să stai undeva cu o perioadă de probă de trei luni, pentru că ai o şansă. Nu cred că un angajator raţional nu ar angaja pe cineva bun mai devreme decât această perioadă de probă şi mai mult l-ar lua pe "vecie" dacă l-ar găsi.
În viaţa unei companii sunt creşteri şi scăderi, nu e totul o linie continuă în sus. Un deceniu poţi să fi într-o piaţă bună, să ai succes, iar în următorul deceniu să fii