În calendarul popular, la începutul lui februarie, când este Stratenia, se întâlnesc iarna şi primăvara, semn că în curând se poate începe munca pe câmp. În acelaşi timp, acum se pot înfăptui o serie de ritualuri care au rolul de a asigura un an agrar rodnic. Gurbanul viilor este un obicei la care participau gospodarii care aveau în grijă viile. Ei se încingeau cu lungi corzi de viţă-de-vie, dezgropau plosca cu vin ce fusese ascunsă între butuci la ultimul cules şi făceau petrecere mare cu mâncare (adeseori se tăia special pentru această ocazie şi un berbecuţ) şi băutură. La lăsarea serii se aprindeau focuri, semn că datina a fost urmată întocmai. În alte locuri, gospodarii mergeau şi tăiau douăzeci şi trei de corzi, în credinţa că astfel strugurii nu se vor strica, iar vinul va fi din cel mai bun. Oamenii care aveau livezi întindeau mese printre pomii fructiferi şi se ospătau, de multe ori aducând şi un preot care să sfinţească locul. Numai astfel, credeau ei, se vor face poame destule şi gustoase. Femeile dădeau de pomană mămăligă, ceapă şi sare, pentru ca toate gângăniile pământului să nu strice semănăturile. Altădată se făceau turte din mălai şi se împărţeau săracilor.
Martinii de Iarnă
A doua zi, la 2 februarie, când erau celebraţi cei trei Martini de Iarnă, oamenii puteau face predicţii despre cum va fi vremea doar cercetând cu atenţie bârlogul urşilor. "Ursu-i ca ş-un om: el îşi face căsuţă ca omul şi îşi aduce de toate; numai cât atâta, că n-are foc. În ziua aceea a lui, – iarna – de Stratenie, el iese din casă şi, de vede că-i afară frig, ger tare, vine înapoi şi îşi sfarmă casa şi începe a umbla aşa prin pădure; dar de-i cald în ziua ceea, se bagă în colibă şi şede; că are să mai fie frig, are să fie primăvara friguroasă, ploioasă." (Elena Niculiţă Voronca – "Datinele şi credinţele poporului român") Cum de le ştie ursul pe t
