Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile austriecilor de la VIG au scăzut cu 12,8% anul trecut, la 536 de milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, joi 27 ianuarie 2011 ·

Asiguratorul austriac Vienna Insurance Group (VIG), care controlează pe plan local companiile Omniasig, Asirom, BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă, a subscris anul trecut prime brute în valoare de 536 milioane euro din operaţiunile derulate în România, cu 12,8% mai puţin decât 2009. Datele financiare sunt deocamdată preliminare, nefiind auditate.

Afacerile companiei au fost afectate de scăderea primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor generale, care au înregistrat un declin de peste 16%, în timp ce poliţele de viaţă au avansat cu 8,2%. Primele din asigurări generale au însumat 442,5 milioane euro, iar cele din asigurări de viaţă au ajuns la 93,5 milioane euro.

"Creşterea afacerilor pe asigurări de viaţă poate fi atribuită în mare măsură distribuţiei produselor prin canalul bancar", se arată într-un raport al grupului austriac. Creşterea a fost realizată de BCR Asigurări de Viaţă care îşi vinde produsele de asigurări de viaţă cu componentă de economisire prin reţeaua BCR, cea mai mare bancă locală, cu circa 4 milioane de clienţi.

Vânzările asigurătorului au avansat anul trecut datorită unui produs de economisire cu primă unică şi garantarea capitalului investit. De fapt, creşterea agregată de 3%, înregistrată de piaţa asigurărilor de viaţă în primele nouă luni din 2010, s-a datorat produselor cu primă unică lansate de câteva companii, în condiţiile în care majoritatea jucătorilor au înregistrat scăderi.

Grupul austriac este prima companie de asigurări care îşi anunţă rezultatele financiare pe anul trecut, scăderea afacerilor fiind în linie cu dinamica din perioada ianuarie-septembrie 2010. Asigurătorul a înregistrat probabil o scădere a afacerilor peste media pieţei, având în vedere că în primele nouă luni de anul trecut subscrierile tuturor companiilor de profil au scăzut cu 5%, până la 6,3 miliarde lei (1,5 mld. euro).

VI

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 32 minute
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Șeful ANRE: România a ținut lumina aprinsă în Moldova, la propriu, pentru două ierni

HotNews acum 49 minute
România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem energetic pregătit, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum 53 minute
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°