Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secţia de Urologie se mută în Pavilionul Tractorul

Publicat in Adevarul, joi 27 ianuarie 2011 ·

Braşovenii trebuie să ştie că anumite servicii medicale vor fi acordate în alte clădiri faţă de cele pe care le ştiau până acum. Ministerul Sănătăţii şi-a dat avizul pe noua structură a Spitalului Judeţean, care a rămas la 915 paturi. Aceasta a fost afişată şi pe site-ul Spitalului Judeţean Braşov, hospbv.ro.

Din noua structură dispar 6 paturi de la ATI Chirurgie şi 5 paturi de la Cardiologie Cronici de la Tractorul. Apar în schimb 5 paturi în compartimentul de Gerontologie, care va funcţiona la Mârzescu.

Secţia de Urologie de la Mârsecu se va muta la Tractorul. Secţia va avea 50 de paturi, din care 5 vor fi pe Anestezie Terapie -Intensivă (ATI), iar alte 5 pe Transplant Renal, relatează bzb.ro

La Tractorul va mai fi o Secţie de Medicină Internă, cu 60 de paturi, din care 10 sunt destinate compartimentului Cardiologie Cronici, dar şi o secţie de 25 de paturi de recuperare, medicină fizică şi balneologie şi un compartiment de Medicina Muncii, cu 6 paturi.

Bolile dermato-venericele se vor trata la Astra

Pavilionul Astra îşi schimbă şi el „compartimentarea". În total, vor fi un 70 de paturi, din care 10 pentru compartimentul Endocrinologie, 20 pentru compartimentul Reumatologie, 25 pentru secţia Recuperare, medicină fizică şi balneologie şi doar 15 pentru compartimentul de Dermato-venerologie. Până acum, compartimentul de Dermato a funcţionat în pavilionul Tractorul.

Secţie de Interne, la Mârzescu

După mutarea Urologiei, pavilionul Mârzescu va avea o secţie de Medicină Internă (II), cu 45 de paturi, din care 5 vor fi destinate Compartimentului de Geriatrie şi Gerontologie, unde vor fi 2 medici specialişti.

Oncologia se va muta la Tractorul

Oncologie fincţionează acum în sediul de pe Brâncoveanu. „Clădirea de pe Brâncoveanu este revendicată, astfel că cele 50 de paturi de la oncologie şi 25 de la radioterapie urmează să fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă

HotNews acum 31 minute
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, era până de curând premierul dorit de aproape toate partidele politice: PSD, USR și PNL. După eșecul liberal în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan a preluat luni șefia interi

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 2 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 2 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 7 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 7 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum o ora
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Procurorii sud-coreeni cer o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru şeful Samsung

Mediafax acum o ora
Procurorii din Coreea de Sud au cerut o pedeapsă de cinci ani de închisoare şi o amendă de aproximativ 375.000 de dolari pentru Jay Y. Lee, preşedintele Samsung Electronics, într-un proces ce vizează acuzaţiile de manipulare a preţurilor acţiunilor

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°