Debutanta actualei ediții a Diviziei Naționale, echipa de fotbal Milsami Orhei, a remizat astăzi într-un meci amical cu Astra Ploiești (1-1)
Formația orheiană care este antrenată de tehnicianul român Ștefan Stoica își continuă cantonamentul din Antalya unde dispută mai multe meciuri de verificare. Astăzi, Milsami s-au confruntat cu gruparea ploieșteană Astra, aflată pe locul 9 în clasament la finalul turului Ligii 1.
Dacă Milsami se află de mai mult timp în cantonament și a disputat până astăzi încă trei partide-test, pentru ploieșteni, disputa cu basarabenii a fost prima din Antalya.
Reamintim că, fotbaliștii noștri s-au confruntat până în prezent, cu Metallurg-Enisei Krasnoiarsk (0-0), SKA-Energia Habarovsk (0-2) și Irtâș Pavlodar (2-0)
Vezi aici amănunte despre unica înfrângere suferită de milsami la Antalya
Reprezentanții Diviziei Naționale au avut o primă repriză foarte bună și au deschis tabela prin brazilianul Xavier Ademar, unul din golgeterii orheienilor în 2010. În mitanul secund, Astra a reușit egalarea, după ce portughezul Paulinho a transformat reușit o lovitură din penalty.
Este de remarcat că în prima parte a jocului, poarta echipei Astra a fost apărată de Cătălin Grigore, care a jucat și la Zimbru Chișinău. Recent, și-a încheiat cariera de jucător, dar a rămas să activeze în administrația clubului, și un alt ex-jucător al "galben-verzilor", fundașul Gheorghe Rohat.
Potrivit site-ului oficial al echipei Astra Ploiești, antrenorul formației Tibo Selymes a testat în meciul cu Milsami și doi jucători aflați în probe: brazilianul Morais Junior și internaționalul egiptean, fundașul Amir Azmi Megahed.
Următoarea partidă de verificare, Milsami o va susține la 29 ianuarie cu deținătoarea locului șase în Premier-Liga rusă, Spartak Nalcik, formație pe care Zimbru Chișinău a devans