Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei care au furat milionul de euro din Ploieşti au făcut prada jumi-juma fără să ştie valoarea bancnotelor: Şi-au împărţit banii pe… culori

Publicat in Libertatea, joi 27 ianuarie 2011 ·

La zece zile de la furtul valizei cu peste un milion de euro dintr-o casă din Ploieşti, poliţiştii prahoveni au pus mâna pe cel considerat a fi creierul operaţiunii. Alexandru Tănase (16 ani) a recunoscut că a împărţit banii cu complicele său după... culorile bancnotelor.

Marţi seara, Alexandru - unul dintre cei mai căutaţi hoţi ai momentului - a fost prins chiar în casa părintească din Rachieri, judeţul Prahova, unde stătea liniştit la taifas cu mama lui, Cristina. Avea 118.000 de euro la el şi venise să-şi facă bagajul pentru o călătorie mai lungă, cu destinaţia Italia, acolo unde se presupune că se află şi Lazăr, celălalt participant la furtul valizei cu 1,1 milioane de euro. Din casa batrânească ce stă să cadă, dar ai cărui pereţi şi horn i-a “tapetat” cu aproape 27.000 de euro furaţi din locuinţa părinţilor Mariei Iftime (60 de ani), puştiul a ajuns în faţa anchetatorilor cărora le-a spus senin că nu ştie câţi bani i-au trecut prin mână.

Au recuperat 155.000 de euro

“Am intrat să furăm orice, dar am găsit valiza aia. Ne-am cam chinuit cu ea, că era grea (n.r. - 20 de kilograme) până acasă la Ionuţ. Acolo, la el, am împărţit suma frăţeşte, dar nu i-am numărat. I-am pus după culorile banilor... O «cărămidă» mov (n.r. - teanc a câte 500 de euro) mie, o «cărămidă mov» ţie... O «cărămidă galbenă » mie (n.r. - teanc a câte 200 de euro), o «cărămidă galbenă» ţie... O «cărămidă » verde (n.r. - teanc a câte 100 de euro) mie, o «cărămidă verde» ţie... Şi tot aşa, până s-a golit valiza... Apoi ne-am despărţit”, a povestit puştiul în anchetă. Poliţiştii prahoveni au adunat până acum doar 155.000 de euro din milionul furat de “bandiţii din Ploieşti” din casa părinţilor Mariei Iftime.

Averea, ascunsă într-o valiză

Pe 16 ianuarie, o femeie de 60 de ani, din Ploieşti, a reclamat la poliţie că i-a dispărut din casa părinţilor ei o valiză în ca

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 8 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 5 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 3 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 2 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°