Am citit că salariaţii Spitalului Cantacuzino protestează faţă de construirea unei biserici, dar nu pentru că ar fi împotriva bisericii, ci pentru că preţul acestei construcţii este tăierea unor copaci care au crescut cu trudă, de-a lungul a zeci de ani. Am tresărit la gândul alegerii între copaci şi biserică, apoi am înţeles ce protest inedit (tulburător) fac doctorii de la Spitalul Cantacuzino; nu-i pentru salarii mari, nu-i pentru condiţii mai bune de lucru, ci pentru a păstra viaţa copacilor. O asemenea alegere n-ar trebui să încapă în bagajul experienţei noastre de viaţă. Să iubim şi copacii, să iubim şi bisericile, să le alăturăm, să le aşezăm împreună, căci ele convieţuiesc în sprijinul vieţii şi al sufletului omenesc. Iar dacă ajungem în situaţia în care trebuie să facem o alegere între viaţa copacilor şi construirea unei biserici, nu se întâmplă decât pentru că mintea cuiva a imaginat-o. Am văzut un film acum câţiva ani, "Casa din fum şi ceaţă". Primele imagini ale filmului arătau o mulţime de brazi care se prăbu­şeau unul după altul, în apropierea unei plaje. Nisipul sălta în vârtejuri mari, creând o impresie de ceaţă şi de fum. Un general, foarte influent social, îşi construia casă şi pentru asta trebuia să taie copacii. În scurt timp a izbucnit o revoluţie, iar gene­ralul şi familia sa au fost nevoiţi să emigreze în America. Au găsit acolo o casă, după ce casa construită în locul copacilor se prăbuşise, împreună cu statutul, faima şi puterea generalului. În plus, însăşi familia acestui om "s-a prăbuşit", la fel de violent precum tăiase el copacii, aşa încât casa şi însuşi destinul lui au ajuns "în fum şi în ceaţă". Filmul sugera că uciderea copacilor era un atentat la viaţă, care fusese aprig şi dureros răzbunat prin mâna lungă a sorţii. Sugestia era aceea că viaţa copacilor este la fel de preţioasă ca viaţa umană. Ştiinţa a confirmat de mult timp legătur