Noua Lege a educatiei contine mai multe referiri la etica universitara. E drept ca sunt cu grija imprastiate in text de unde iti vine greu sa le aduni pentru a-ti forma o imagine coerenta. Prima reactie a fost: iata, sub acest aspect, s-a facut un pas inainte. La o privire mai atenta insa mi-am dat seama ca a fost un pas de tango. Desi exista achizitii pozitive indubitabile (cum e introducerea sanctiunilor ce pot fi atasate codurilor etice sau acceptarea unui secretariat tehnic pentru Consiliul de Etica si Management Universitar (CEMU) de la nivel national), implicatiile negative si lacunele prepondereaza. Asa ca dupa ce ai parcurs atributiile Consiliului national si ale Comisiilor locale te intrebi: dar de etica cine se ocupa? Ni s-ar putea raspunde ca suntem in avangarda Europei, caci avem in fiecare universitate un cod etic si o comisie de etica. E adevarat, dar ce ne facem ca toate analizeze arata ca ele nu functioneaza. De ce nu functioneaza? Poate si pentru ca unele universitati au copiat atat de hulpav codul de etica al SNSPA (dat ca model) incat au uitat sa schimbe denumirea universitatii. Suntem maestri in a ne face ca facem. In realitate, nu ne intereseaza problema eticii universitare dar mimam un interes grijuliu pentru ea.

Cateva probleme inocente de terminologie, pe care majoritatea nici nu le sesizeaza, arata analfabetismul etic al celor ce au lucrat acest capitol din Legea educatiei. Ei au auzit, probabil, ceva de ￯managementul eticii￯ dar cum nu stiau despre ce e vorba si nici nu au catadicsit sa intrebe, au scris Consiliul de ￯etica si management￯. Combinatie fara sens. Care management: cel strategic, cel financiar, cel de personal, cel al calitatii etc.? Se vorbeste azi de o combinare a managementului calitatii si a celui etic, dar nu de o combinare a eticii cu ... managementul in genere.

Se vorbeste apoi (art. 128, 130) de un "cod d