Manifestările din anul acesta dedicate Zilei Unirii Principatelor au fost bruiate de proteste, scrise sau vocale, care au stricat atmosfera de mare sărbătoare ce ar fi trebuit să caracterizeze o zi atît de importantă din istoria românilor. Doar că românii atît de des solicitaţi ca parte a mîndriei şi demnităţii naţionale nu au şezut cuminţi şi-au exprimat zgomotos nemulţumirile şi năduful. Este în primul rînd vorba de bani – subiect extrem de gingaş pentru orice familie de români –, dar şi de un anume sictir (id est dispreţ) cu care sînt trataţi cei din gloata oamenilor de rînd de către reprezentanţii actualei guvernări. Impresia noastră este că se face o gravă eroare psihologică. Românul înghite multe şi suportă şi mai multe. Poţi să-l şi abureşti cu vorbe meşteşugite. Dar. Există un dar. Dar trebuie să-i faci pe români să aibă încredere în conducătorii lor. Dacă Traian Băsescu şi ai lui colhoznici din PD-L nu-i luau cu anasînă pe mame, militari, doctori, pensionari, ţărani, cadre didactice, ci încercau să-i ia cu binişorul – „asta e treaba, e nasoală, fraţilor, hai să vedem ce facem, împreună…“ – nu s-ar fi ajuns aici. Dar tonul – care face muzica, în cazul de faţă generează şi amplifică nemulţumirea – a fost unul de dirigintă ţîfnoasă că elevii nu sînt cuminţi în clasă sau de şef de depozit de lemne, mereu nervos că nu sînt unde trebuie căruţaşii, cînd vine marfa. Măsurile nepopulare luate de Guvernul condus – de jure doar – de Emil Boc puteau fi altfel livrate populaţiei. Comunicarea cu masele a fost dezastruoasă, dincolo de setul de aiureli şi bazaconii legislative care au dat peste cap toată ţara. Faptul că la Iaşi s-a strigat „Huo!“ şi „Demisia!“ nu ar trebui să ne îngrijoreze. Se poate întîmpla oricînd, şi nu credem că e musai mîna opoziţiei, cum ne spune fostul ambasador la Havana, simpaticul preşedinte de Consiliu Judeţean Iaşi, distinsul Constantin