Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce vant l-a adus in Romania pe cel mai mare producator de turbine eoliene?

Publicat in Wall-Street.ro, joi 27 ianuarie 2011 ·

Cu trei ani inainte ca Dobrogea sa devina un El Dorado al energiei eoliene, Hans Jorn Rieks si Andreas Thomas ajungeau pentru prima data la Bacau, acolo unde un antreprenor local era gata sa investeasa intr-unul dintre primele parcuri eoliene din Romania. Era intaia vizita a unor oficiali ai Vestas, cel mai mare producator de turbine eoliene din lume, intr-o tara care nu avea la acea vreme nici macar 1 MW eolian instalat.

„Am gresit locul locul si momentul, insa nu ne-am inselat in privinta potentialului eolian al Romaniei”, spune danezul Hans Jorn Rieks (foto), presedintele Vestas Central Europe, referindu-se la deplasarea de acum cinci ani la Bacau. Adevarata mina de aur a vantului romanesc nu se afla acolo, ci mai aproape de Bucuresti, in Dobrogea, devenita ulterior punctul fierbinte al investitiilor de profil.

Prima turbina eoliana de mare putere a aparut in Romania in 2003, la Ploiesti, si a devenit functionala in 2004, avand o capacitate de 660 kW. Urmatoarea centrala eoliana a fost amplasata in apropiere de Bistrita-Nasaud, aceasta fiind functionala incepand cu 2007. De atunci si pana acum piata eoliana romaneasca a evoluat lent, iar in 2010 a explodat: daca la finele lui 2009 erau doar 14 MW eolieni instalati, la sfarsitul anului trecut turbinele cumulau o capacitate de 457 MW.

Rieks spune ca din regiunea Europei Centrale si de Est Romania este cea mai promitatoare pe termen scurt si mediu. „Romania are un potential de 14.000 MW (potential energetic al resurselor de vant – n. red.) , insa ramane de vazut cati dintre ei vor fi instalati. Guvernul tinteste 4 GW pana in 2020, dar este o mare discrepanta intre ceea ce-si doreste guvernul si potential”, puncteaza danezul intr-un interviu acordat Wall-Street.ro cu ocazia deschiderii biroului Vestas in Romania.

Vestas apreciaza ca potentialul anual de instalare pana in 2015 este de 500-

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 17 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 21 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 50 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°