Tema aleasă de Raluca Dună nu este dintre cele mai comode şi nu pentru că ar lipsi bibliografia, ci pentru că, dimpotrivă, cercetătorii care au investigat problematica reprezentării auctoriale sînt pe cît de numeroşi, pe atît de diverşi (ca perspectivă şi metodă). Fără să se lase însă impresionată de complexitatea unei atari întreprinderi, Raluca Dună şi-a delimitat de la bun început „teritoriul“ şi şi-a precizat, concis şi convingător, scopul şi metoda de lucru. Raluca DUNĂ, Eu, Autorul. Reprezentări auctoriale în literatrură şi pictură. Din Antichitate pînă în Renaştere, „Prefaţă“ de Mircea Martin, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2010, 404 p. Cum şi de ce autorul (pictor şi/sau scriitor) îşi inserează prezenţa în operă şi cum se raportează reprezentarea vizuală (în speţă autoportretul) şi cea textuală (autobiografia) una la cealaltă în interiorul paradigmei culturale căreia îi aparţin – iată punctul de plecare al unui erudit şi incitant excurs în zona vizualului şi în cea a textului scris. Pornind de la ideea că reprezentarea auctorială (definită ca reprezentare explicită a autorului în propria operă) „presupune un melanj de modalităţi şi funcţii diferite, care aparţin simultan vizualului şi textualului“, autoarea recurge la o abordare interdisciplinară, menită să traseze, în cele din urmă, o istorie şi o teorie a evoluţiei conştiinţei de sine a autorului, din Antichitate pînă în contradictoriul şi fascinantul secol al XVII-lea. Densă, mustind de idei şi de observaţii percutante, polemică adeseori cu puncte de vedere enunţate de istorici şi teoreticieni de marcă, ale căror studii sînt citate fără ostentaţie şi cu mult discernămînt critic, cartea Ralucăi Dună are meritul de a cartografia fără inhibiţii problematica scriiturii de sine, a autorului ca auctores, ca homo faber şi sursă a autorităţii în acelaşi timp. În acest demers, autoarea dovedeşte certe aptitu