Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silviu Ispas: Midas Media şi Presa Bună vor să scadă preţurile la publicitate la jumătate

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 27 ianuarie 2011 ·

Regia de presă locală Midas Media şi partenerii săi, reuniţi sub brandul Presa Bună, anunţă că vor scădea preţurile de publicitate la jumătate, începând cu 1 februarie, într-un interviu acordat MEDIAFAX de Silviu Ispas, managing partner Midas Media.

Silviu Ispas vorbeşte în interviul acordat MEDIAFAX despre strategia companiei pe care o reprezintă, Midas Media, în ceea ce priveşte preţurile la publicitate în presa locală, dar şi despre piaţa de media, în contextul crizei economice. În opinia sa, presa scrisă are un viitor, dacă se va repoziţiona şi se va adapta la condiţiile de piaţă, punând accent pe diversificarea şi calitatea conţinutului.

Prezentăm integral interviul cu Silviu Ispas:

Reporter: Criza economică a afectat major bugetele de publicitate ale companiilor şi, implicit, situaţia economică a presei. La o primă vedere, presa scrisă şi cu precădere presa locală par să fi suferit cel mai mult, având în vedere că unele titluri au dispărut de pe piaţă, altele apar doar online, iar altele şi-au scăzut simţitor tirajele. În condiţiile acestea şi având în vedere dezvoltarea online şi dominaţia televiziunilor, mai are vreun viitor presa scrisă? Poate să fie înlocuit acest vehicul de comunicare cu online-ul şi cu televiziunea, care, oricum, ajung în orice colţ al ţării?

Silviu Ispas: Presa scrisă nu va muri! Ea trebuie doar să se reinventeze, iar experienţa din alte ţări a arătat acest lucru. Motivul pentru care spun asta este că presa scrisă este un mediu de comunicare solid, viabil şi eficient. Ceea ce poate face un ziar nu poate face o televiziune niciodată. Spre deosebire de alte medii de comunicare, presa scrisă este şi unul persuasiv, de reală influenţă asupra cititorilor sau comunităţilor. De ce? Pentru că presa îţi explică lucrurile, nu doar te cumpară emoţional.

Reporter: Dar mai cumpără oamenii acum ziare şi revist

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la CCR. Judecătorii constituționali se întrunesc în sedință duminică

HotNews acum 48 minute
Curtea Constituțională se reunește duminică în ședință pentru a dezbate contestațiile depuse privind candidaturile la prezidențiale, transmite Agerpres. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum o ora
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°