Consiliul Judeţan Olt a trasat ieri feliile bugetului pentru primării. În timp ce unele au primit pentru 2011 porţii mari, altele s-au ales doar cu firimituri.Dacă Primăria Ianca a primit pentru drumuri şi echilibrarea bugetului 470.000 de lei, Slatinei i-au revenit doar 2000.
Împărţirea bugetului judeţean pe 2011 nu a adus pentru toate primăriile speranţa că anul acesta nu se vor mai confrunta cu lipsa banilor. Cele 282,73 milioane lei repartizate Oltului prin Lega bugetului de stat pe 2011, din sumele defalcate din TVA, au fost împărţite ieri în şedinţa CJ astfel: 38, 3 milioane pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate ( protecţia copilului, persoane cu handicap, produse de panificaţie, lactate şi miere elevilor), 171 milioane pentru primării (salarii, învăţământ, asistenţi personali), 16,1 milioane pentru drumurile judeţene şi comunale şi 57,2 milioane pentru echilibrarea bugetelor locale.
Drumuri mai bune la Ianca
Doar jumătate dintre primării au primit bani pentru drumuri. Anul acesta, comuna Ianca este campioana fondurilor alocate- 470.000 de lei, dintre care 380.000 destinate drumurilor. O sumă de 5,72 milioane a fost repartizată pentru 46 de comune. Cele mai mari sume au revenit, după Ianca, localităţilor Milcov şi Pleşoiu- câte 280.000, Iancu Jianu- 230.000, Tătuleşti- 200.000. Câte 180.000 au revenit localităţilor Bârza, Brâncoveni, Călui, Cezieni, Dobrun, Fălcoiu, Grojdibodu, Oboga, Oporelu, Strejeşti şi Vulpeni. Cea mai mică sumă a fost alocată pentru Bălteni- 24.000. Alte 29 de primării vor primi între 50.000- 130.000 de lei. Oraşele Balş şi Scorniceşti au primit câte 100.000 lei, iar Drăgăneşti şi Potcoava câte 90.000 de lei
Bulă, nemulţumit de banii alocaţi Coloneştiului
Sumele alocate pentru echililibrarea bugetelor locale l-au nemulţumit pe fostul primar al Coloneştiului, deputatul Nicolae Stan, zis Bu