● Tatăl copiilor mei / Le père de mes enfants (Franţa, 2009), de Mia Hansen-Løve.
În poveştile despre Hollywood, producătorul e, de obicei, personaj negativ. Modelul clasic sau de şcoală veche – grasul grobian şi mercantil la ordinele căruia (cel puţin conform legendelor) ar fi suferit artişti şi intelectuali sensibili ca William Faulkner şi F. Scott Fitzgerald, veniţi la Hollywood ca scenarişti – îl vedem, de pildă, în filmul fraţilor Coen, Barton Fink, film ce conţine şi un portret de scriitor suferind, care combină trăsături de-ale lui Faulkner şi de-ale lui Fitzgerald. (E adevărat că acesta din urmă este şi autorul unui portret romantic de producător – în romanul său incomplet, Ultimul magnat.) Modele mai noi şi chiar mai rele decît cele vechi – corporatişti tineri, educaţi şi fără scrupule, lipsiţi de empatia sinceră a înaintaşilor lor cu gusturile „marelui public“ – vedem în filme ca The Player al lui Robert Altman sau recenta farsă Tropic Thunder. Dar asta e la Hollywood. Minunatul film al Miei Hansen-Løve, Tatăl copiilor mei (care a rulat o săptămînă la Cinema „Elvira Popescu“ şi poate va mai rula pe ici, pe colo), face portretul unui producător european de filme de autor (al unuia fictiv, dar inspirat de regretatul Humbert Balsan, care s-a sinucis în 2005). Personajul respectiv (jucat de Louis-do de Lencquesaing) are două producţii în plină desfăşurare (una în Suedia) şi tocmai pregăteşte o a treia (la el în Franţa, dar cu o echipă parţial coreeană). Supravegherea o face mai ales de la sediul firmei sale (un sediu destul de modest), dar oriunde s-ar afla îi sună telefonul, iar veştile sînt în general proaste: regizorul suedez (pe care el îl numeşte la un moment dat „geniu“, dar pe care altcineva îl face „psihopat“ – modelul său din viaţa reală e, în mod clar, Lars von Trier) a depăşit serios bugetul, echipa lui de filmare se pregăteşte să intre în
