Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bono îi cere lui Sarkozy să treacă la fapte

Publicat in rfi, joi 27 ianuarie 2011 ·

Solistul trupei U2, Bono îi cere lui Nicolas Sarkozy acţiuni concrete în privinţa Africii. Artistul irlandez îl consideră pe preşedintele francez "un om în mişcare". Între timp, Sarkozy s-a aflat joi la Forumul Economic de la Davos, Elveţia. Investitorii care pariază împotriva monedei euro vor pierde, declară el.

Liderul legendarei formaţii rock U2, Bono îi cere preşedintelui francez fapte concrete în privinţa continentului african.

Solistul irlandez, co-fondator al organizaţiei umanitare ONE apreciază că e timpul ca preşedintele francez, "un om în mişcare", să treacă de la discursuri la fapte, pentru a ajuta Africa.

Bono este un cunoscut activist pentru drepturile omului şi anti-sărăcie, care militează pentru sprijinirea "continentului negru" de către comunitatea internaţională. El a participat de-a lungul timpului la unele summit-uri, unde liderii lumii s-au adunat, pentru a vorbi despre economie şi combaterea sărăciei.

Franţa şi Germania sunt determinate să apere moneda unică, spune în alt context preşedintele francez. Nicolas Sarkozy, care prezidează în acest an G20 şi G8 afirmă la Forumul Economic de la Davos că Parisul şi Berlinul vor lua noi măsuri, în următoarele săptămâni, în privinţa integrării economice europene.

"Către cei care vor paria împotriva euro, fiţi atenţi cu banii, pentru că suntem determinaţi cu desăvârşire să apărăm euro. Doamna Merkel şi eu însumi nu vor lăsa niciodată, aţi auzit, niciodată, euro să cadă. Să vă imaginaţi că am abandona euro este să nu înţelegeţi nimic despre psihologia ţărilor europene, care s-au luptat între ele în războaie pe parcursul a zeci de ani. Este o chestiune de identitate europeană", spune şeful statului francez.

Sarkozy a pledat pentru un nou sistem monetar internaţional, dar propunerea sa a fost primită cu răceală de Statele Unite. Casa Albă consideră că un astfel de proi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tentative de înșelăciuni prin telefon în numele Poliției de Frontieră. „Închideți imediat apelul!”

Botosani News acum 10 minute
În ultimele zile, mai mulți cetățeni au sesizat că au fost apelați de pe numere necunoscute în care un robot le spune în limba engleză că sunt implicați într-un dosar al Poliției de Frontieră, că le-au fost furate datele personale. Li se cere să ape

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 41 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum 18 minute
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

BCCO Hunedoara Grup infracțional organizat din zona Văii Jiului și trafic de droguri de risc destructurat

Ziua Constanta acum o ora
Nr. 1.211 din 16 iulie 2025 GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, SPECIALIZAT ÎN TRAFIC DE DROGURI, DESTRUCTURAT DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Serviciului de Combatere a Criminalității Or

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 41 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°