Dacă 41% din români spun că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu, înseamnă că avem o mare problemă.
În 1990, pe Ceauşescu îl boceau vreo 10-15% din compatrioţi. Acum 7-8 ani, „marele cârmaci" avea o „cotă de piaţă" de 20-22%. Acum, la impactul cu prima criză majoră a capitalismului nostru postcomunist, procentajul a trecut de 40%. Cum s-a ajuns aici?
Există trei cauze majore: 1. proasta guvernare a ţării în ultimii 21 de ani; 2. nostalgia oamenilor după tinereţea lor; 3. perdanţii tranziţiei.
Proasta guvernare a însemnat hoţie şi prostie. Jefuirea economiei naţionale a fost însoţită de incapacitatea clasei politice de a construi ceva serios în ţara asta. Lipsa de viziune a sufocat orice idee de dezvoltare. Politicienii, de la stânga la dreapta şi de sus în jos, au avut o unică preocupare majoră: căpătuirea. Aşa am ajuns să avem politicieni bogaţi într-o ţară săracă.
Nostalgia după tinereţe este inevitabilă. La 70 de ani, viaţa nu mai e însoţită de optimismul de la 40 de ani. Puterile scad, banii sunt mai puţini, sănătatea s-a şubrezit... După o anumită vârstă, oamenii nu prea îşi mai fac planuri de călătorie, ci îşi tratează reumatismele. Şi oftează după tinereţea lor.
De la un punct încolo, anii tinereţii se suprapun, în memoria unor oameni, cu regimul politic din acele vremuri. Şi cum memoria are calitatea de a elimina amintirile urâte şi a le păstra pe cele frumoase, nu e de mirare că există compatrioţi care suspină chiar şi după tenebroşii ani '50, când România era înecată în sânge tocmai de către banda comunistă impusă la putere de sovietici.
Există şi o inevitabilă categorie de perdanţi ai tranziţiei. Când se schimbă un sistem centralizat cu unul liberalizat, nu toţi oamenii se pot adapta la noua rânduială. Obişnuiţi zeci de ani să decidă statul în locul lor, nu au capacitatea de a-şi lua soarta în mâini. Î
