Este prima dată cînd sînt invitat să fac un bilanţ al activităţii Centrului Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), în cei cinci ani de cînd această instituţie publică de cultură, amplasată la kilometrul 0 al Pieţei Universităţii, şi-a început activitatea, şi resimt acest demers public de analiză ca unul dificil, cu deosebire din cauza situaţiei în care se află în prezent CNDB.

Crearea CNDB se datorează unor factori importanţi care au permis în timp apariţia lui, dar şi unui complex favorabil de împrejurări. Aş aminti aici cele două organizaţii – Fundaţia Gabriela Tudor (fostă Proiect DCM) şi Fundaţia Multi Art Dans, care au contribuit direct la crearea CNDB, succesul Festivalului Internaţional BucurEŞTi.Vest, prezenţa importantă a coregrafilor români pe scenele internaţionale, creşterea interesului publicului pentru o artă relativ nouă, existenţa unei puternice solidarităţi de breaslă a „noului val“ de dansatori şi coregrafi, precum şi o lungă campanie de presă în sprijinul dansului contemporan, susţinută de majoritatea publicaţiilor culturale.

CNDB a plecat la drum în 2006 cu un sediu excelent în centrul Bucureştiului, cu un spaţiu de aproape 4000 m?, o echipă tînără şi ambiţioasă care beneficia de un capital excelent de imagine şi un buget bunicel pentru o instituţie nouă. Primul rezultat pozitiv, şi poate cel mai important, a fost că, prin însăşi crearea CNDB, dansul a devenit o artă oficial recunoscută în România. Instituţia şi-a început activitatea prin lansarea unor proiecte interdisciplinare importante, care au creat legături durabile între coregrafi, scriitori, artişti vizuali, investind masiv şi programatic în experiment şi cercetare, creînd un spaţiu de investigaţie artistică unic în România şi organizînd, de asemenea, licitaţii de proiecte. În primii doi ani a pus la punct o sală de spectacole de 100 de locuri şi a demarat o stagiune, a cr