Oltenii pleacă astăzi la Bucureşti, iar mâine decolează spre Antalya pentru al doilea stagiu de pregătire al iernii, care va cuprinde şi meciuri de verificare. Amicalul cu Steaua Roşie a fost anulat, preferându-se o echipă din Canada.
După stagiul de pregătire de la Băile Govora (17-25 ianuarie), unul preponderent fizic, lotul Universităţii a avut un respiro până în această după-amiază când oltenii vor pleca, cu autocarul, la Bucureşti. Vineri este programat zborul spre Turcia, acolo unde Ştiinţa va efectua al doilea stagiu de pregătire, unul în care alb-albaştrii vor disputa şi cinci partide amicale, programul acestora suferind însă unele modificări.
Iniţial s-a vorbit de o partidă de verificare cu Steaua Roşie Belgrad, apoi s-a anunţat că respectivul amical, din 8 februarie, se va disputa cu o echipă de prima ligă fotbalistică din Canada! Cartierul general al oltenilor va fi la Belek, la 25 de kilometri de aeroportul din Antalya. Au rămas în picioare doar primele două meciuri de verificare: 4 februarie - cu Shinnik Yaroslavl (Rusia), 6 februarie - cu Mlada Boleslav (Cehia). Delegaţia Craiovei va fi condusă în Turcia de preşedintele interimar Aurel Ţicleanu.
Semne de întrebare
pentru lotul de Antalya
Lista jucătorilor Ştiinţei care vor pleca în al doilea stagiu de pregătire din Antalya era ieri cu destule semne de întrebare, iar secretomania celor care sunt acum în fruntea clubului face ca să nu putem publica numele acestora. Ar fi posibil să plece de la Craiova şi Dina, în timp ce Dorel Stoica este aşteptat să se alăture lotului în cantonamentul din Antalya. Ieri nu se ştia dacă Gargorov şi Iliev vor face deplasarea cu Universitatea în Antalya, bulgarii aşteptând acum şedinţa de săptămâna viitoare de la LPF. Gargorov a solicitat Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor încetarea raporturilor contractuale cu Universitatea ş