Cred că înainte de toate ar trebui să definim cuvântul burlesc, chiar dacă în film este cu dublu sens, atât de gen, cât şi numele unui cabaret. Stilul înseamnă: un comic exagerat, grotesc, extravagant, adesea vulgar, caricatural sau parodic.
Şi care cuprinde compoziţii muzicale de mici proporţii cu un pronunţat caracter umoristic. (Una a şi luat Globul de Aur!) Pe vremuri, cea mai cunoscută artistă a acestei categorii era Joséphine Backer, pe care Tănase reuşise să o aducă, înainte de război, şi la Bucureşti, unde ciocolatia dansatoare şocase cu numărul ei, în care era aproape despuiată, singurele elemente de... îmbrăcăminte fiind mai multe şiraguri de perle (pe care le veţi regăsi şi în pelicula de faţă), plus un brâu din banane. Povestea este cât se poate de banală, scenarist fiind chiar regizorul Steve Antin. O fată din provincie (Christina Aguilera) vine în strălucitorul Los Angeles ca să facă neapărat carieră, într-un club unde taie şi spânzură o fostă dansatoare, plină de temperament şi şarm (Cher). Sfătuitorul ei principal este extraordinarul Stanley Tucci, devenit Sean, fostul ei iubit de-o noapte, care, în rest preferă echipa roz, adică e gay.
Ca să-şi mai asigure ceva public feminin, l-au cooptat pe Eric Dane, frumosul fustangiu doctor Mark Sloan, din „Anatomia lui Grey". Şi aici are un rol relativ ingrat: este miliardarul (aşa cred americanii de la Hollywood că arată bărbaţii cu bani...), fireşte lipsit de caracter, care nu urmăreşte decât să cumpere localul şi să construiască altceva în loc. Publicul, în general, pândeşte însă două lucruri: să vadă cât de bine arată Cher, la cei 65 de ani, pe care îi va împlini pe 20 mai (obiecţiile le cunoaştem: că a făcut multe operaţii estetice, dar ele nu reuşesc la toată lumea şi, după ce vezi „Pe muchie de cuţit", înţelegi că nu e aşa de simplu şi costă al naibii de mult). În plus, vocea şi graţ
