Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Michael SHAFIR: „La 65 de ani, profesori foarte buni sînt trecuţi pe linie moartă“

Publicat in Observator Cultural, joi 27 ianuarie 2011 ·

E profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Domeniile sale de cercetare: „Relaţii Internaţionale“, „Comunism şi Postcomunism“, „Extremism“, „Holocaust“. A lucrat 22 de ani la Departamentul de Documentare şi Analiză a postului de radio Europa Liberă. Sîmbătă, 29 ianuarie 2011, Michael Shafir a anunţat că îi returnează preşedintelui Băsescu Ordinul „Meritul pentru învăţămînt“ în grad de ofiţer, acordat în 2009. Motivul principal pentru care a renunţat la decoraţie: un protest faţă de modul în care, în Legea educaţiei naţionale, s-a decis pensionarea profesorilor la 65 de ani. I-am telefonat profesorului Michael Shafir şi am realizat următorul interviu pentru Observator cultural. De ce aţi decis să înapoiaţi decoraţia acordată în 2009 de către preşedintele Băsescu? Sînt două motive: unul de natură generală şi unul de natură particulară. Voi detalia fiecare dintre aceste motive. Noua Lege a educaţiei naţionale, în ciuda promisiunilor făcute public de către ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, impune scoaterea la pensie a tuturor cadrelor didactice la împlinirea vîrstei de 65 de ani. Continuarea activităţii lor, conform legii, este posibilă numai la plata cu ora. Dacă aş fi dorit să lucrez la plata cu ora, aş fi început mult mai devreme, la o vîrstă mult mai fragedă, aş fi făcut-o „pe centură“ şi pînă astăzi aş fi adunat destui bani ca să nu-mi pese de nici o legislaţie. Dumneavoastră, domnule profesor, aţi trecut de 65 de ani. Aveţi 67 de ani, împliniţi pe 4 ianuarie. Probabil că vi se va permite să încheiaţi cursurile pe care le ţineţi în acest an şcolar. Din toamnă, e posibil să nu mai puteţi preda. Veţi deveni pensionar, nu veţi mai putea preda? Dacă acel articol din lege rămîne în vigoare, aşa este, nu voi mai putea preda ca profesor încadrat la Universitatea „Babeş-Bolyai“. Faptul că voi fi scos la pensie, eu şi alţii care au împl

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 7 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 11 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 4 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°