Mulţumesc pentru felicitare. Ştiu ce înseamnă „un an nou“, dar nu înţeleg ce vrei să spui cu „fericit“.

De mai bine de două mii şi cinci sute de ani oamenii caută un răspuns la întrebarea „ce este fericirea?“. Problema nu e că nu l-au găsit, ci că au găsit prea multe. Şi nu ştiu cum să aleagă. Această inflaţie a creat sentimentul că sîntem cu toţii experţi în fericire, ceea ce a degradat semnificativ prestigiul subiectului. Dacă pentru vechii greci, el era tema etică centrală, pentru noi a devenit prilej de zîmbete înţelegătoare.

Banii

Unii cred că o viaţă fericită e una în care ai bani. Dacă ai bani, ai putere, ai influenţă, îţi poţi satisface toate plăcerile, îi poţi ajuta pe alţii, pe scurt, ai succes. Nimic nu îţi lipseşte. „Viaţa mea a fost frumoasă – declară un proprietar de terenuri – pentru că am avut tot ceea ce mi-am dorit.“ Ce poate fi mai convingător decît asta? E neîndoielnic faptul că nu poţi vorbi de o viaţă fericită dusă în mizerie şi sărăcie. Pe de altă parte însă, banii nu pot fi ţelul suprem care să subordoneze toate eforturile noastre. Ei sînt mai degrabă un mijloc pentru atingerea altor scopuri, mai înalte. La un moment dat, în ceas de cumpănă, recunoşti că sănătatea, de pildă, e mult mai importantă decît banul. „Pînă la urmă tot într-o cameră locuiesc chiar dacă am mai multe palate“ – declara recent un alt bogătaş, mai lucid, după ce a descoperit mirat inutilitatea spaţiilor locative vaste. Unii, mai cîrtitori, ar putea spune că bogătaşului nostru mulţumit de sine îi lipseşte totuşi ceva esenţial, anume caracterul, iar un om lipsit de caracter nu se poate spune că a avut o existenţă împlinită. El riscă să rămînă în amintirea urmaşilor ca un individ dubios, chiar dacă a trecut fluierînd prin viaţă. Nu e vorba că omul nostru nu ar avea unele virtuţi etice, dar nu le are pe toate şi, dacă nu posedă virtutea în integralitatea