Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conservatorii braşoveni s-au întâlnit cu sindicatele pe tema Codului Muncii

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 27 ianuarie 2011 ·

Conservatorii braşoveni s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţii sindicatelor pentru a discuta prevederile Codului Muncii. Reprezentanţii principalelor sindicate din România au susţinut că în forma agreată de Guvern Codul Muncii nu ar trebui să se aplice.

Gheorghe Apostu, preşedintele BNS Braşov, a declarat chiar că sindicatele nu doresc modificarea Codului Muncii, „sau nu dorim schimbarea Codului Muncii într-un singur sens aşa cum vor cei de afară”. „Am făcut şi alte propuneri cum ar fi implicarea sindicatelor, a specialiştilor de la sindicate mai mult în domeniul muncii”, a mai spus Apostu. La rândul său, Ligia Mara, preşedintele FSLI Braşov, s-a arătat nemulţumită atât de Codul Muncii, cât şi de legislaţia în domeniul educaţiei. „După ce nu va mai fi acest Guvern, legea se va schimba”, a mai spus ea.

Conservatorii declară că au vrut să ia pulsul sindicatelor pentru că nu doresc să mai existe nemulţumiri ale salariaţilor în viitoarea guvernare. Până atunci însă, e nevoie de soluţii comune pentru scoaterea ţării din criză. „Le-am spus că n-o să le putem promite mare lucru pentru că nu ştim exact ce vom găsi când vom ajunge la guvernare. Vom încerca să luăm în primul rând primele măsuri de scădere a TVA-ului la 19%, a TVA-ului la produsele de bază la 5%, vom încerca să creăm facilităţi fiscale investitorilor pentru a crea locuri de muncă”, a declarat preşedintele PC Braşov, Ion Diniţă (foto).

Doleanţele sindicaliştilor vor fi centralizate şi de ele se va ţine seama după ce Partidului Conservator va ajunge la guvernare alături de aliaţii săi, promite vicepreşedintele formaţiunii, Ion Diniţă. Conservatorii braşoveni s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţii sindicatelor pentru a discuta prevederile Codului Muncii. Reprezentanţii principalelor sindicate din România au susţinut că în forma agreată de Guvern Codul Muncii nu ar trebui să se aplice.

G

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR, după ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de BEC: „O nouă lovitură dată democrației românești”

HotNews acum 31 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, sâmbătă, după decizia BEC, că „respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantat

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 45 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum 55 minute
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 38 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Trump recunoaşte că a fost „puţin sarcastic" când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puţin sarcastic" atunci când a promis în repetate rânduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia şi Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul. D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°