Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România ar putea fi dată în judecată de CE, pentru problemele de mediu din Delta Dunării

Publicat in Ziua Constanta, joi 27 ianuarie 2011 ·

Comisia Europeană a transmis României că mai are la dispoziţie două luni să se ocupe de aspectele necorespunzătoare ale protecţiei mediului natural din zona Sulinei şi a Deltei Dunării, una dintre cele mai importante zone umede ale Europei, altfel va fi dată în judecată la Curtea Europeană de Justiţie.

Comisia este preocupată de procedurile deficitare de evaluare a impactului potenţial al dezvoltării turismului în această zonă care face parte din reţeaua Natura 2000. Solicitarea Comisiei, la recomandarea comisarului pentru mediu Janez Potočnik, ia forma unui aviz motivat, în conformitate cu procedurile de încălcare a dreptului Uniunii Europene. Dacă în termen de două luni autorităţile nu informează Comisia cu privire la măsurile luate în vederea asigurării respectării legislaţiei UE în materie, Comisia poate transmite cauza Curţii Europene de Justiţie.

Autorităţile române au autorizat un proiect de dezvoltare a unor obiective turistice în Delta Dunării, pe coasta română a Mării Negre. Proiectul de dezvoltare a plajei Sulina vizează construirea unor spaţii recreative, a unui punct de prim ajutor şi a unei infrastructuri de comunicaţii într-o zonă care face parte din reţeaua Natura 2000 şi care este protejată în temeiul directivei Păsări şi al directivei Habitate.

Comisia a constatat existenţa unor deficienţe ale studiului de impact asupra mediului efectuat în scopul evaluării potenţialelor efecte negative ale proiectului asupra habitatelor şi speciilor locale de păsări. Acest tip de proiecte este permis în perimetrul reţelei Natura 2000 numai dacă există certitudinea că nu va afecta negativ integritatea sitului respectiv sau dacă prezintă un interes public preponderent, caz în care trebuie să se ia măsuri compensatorii. Dacă studiul de impact asupra mediului este deficitar, se exclude certitudinea necesară, iar proiectului nu i se poate d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 39 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Finlanda propune o variantă pentru a stopa Rusia: "O parte a acordului să stipuleze că dacă încalcă încetarea focului Ucraina să devină automat membră a NATO"

Ziare.com acum 30 minute
Președintele finlandez Alexander Stubb a propus ca Ucraina să devină automat membră a NATO în cazul în care Rusia va încălca un acord de încetare a focului, reluând sugestia făcută de un senator american apropiat de președintele Donald Trump. Trump,

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Georgescu lovește din nou, spune că România nu are nevoie de fondurile UE: „Eu și poporul român îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu, despre asta vorbim, nu ne interesează”

Ziare.com acum 49 minute
Candidatul pro-rus la președinție, Călin Georgescu, a declarat într-un interviu acordat jurnalistei Natalia Morari din Republica Moldova că România nu are nevoie de fondurile oferite de Uniunea Europeană, comentând o situație ipotetică în care UE va

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°