Am tabieturi. Unele-s obiş­nu­inţe, precum culcatul după ora unu, altele-s renunţări, precum fumatul.

Am tabieturi care ţin de rutină. De pildă, din cauza modi­ficării unui ast­fel de tabiet, nu mai citesc poeme din colecţia “Cele mai frumoase poezii” pe care le “înghiţeam” zil­nic, de câ­teva ori, ca pe nişte medi­camente tă­mă­duitoare de suflet. De ce? Mi-am cumpărat un nou computer — mai vrednic, mai performant, mai compe­titiv. Pe strămoşul său îl porneam şi, până se pregătea de luptă bolbo­ro­sindu‑şi… tabieturile electro­nice din hard, eu citeam câteva poeme din volumaşul pus ală­turi ca o carte de rugăciuni aşezată pe noptiera creş­tinului credincios.

Acum apăs butonul şi n-apuc să des­chid cărţulia cu sti­huri, că ecra­nul display-ului e apt com­ba­tant, drept care reportez lectura ce, fiind un tabiet, devine alt report pe parcursul zilei şi constat, la bilanţul lunar, că n-am mai citit de mult poeme.

Tabieturile, mai ales cele câş­tiga­te la vârsta ţinerilor de minte, sunt greu de schimbat, tot la fel cum cele noi, la etatea uitărilor en-gros, sunt aproape imposibil de impus. Ca, de pildă, acel “ordin” marinăresc de a trăi (electoral) bine pe care-l ignor cu nonşalanţă şi tabiet pionieresc ce duce cu gândul la deviza “Tot înainte!” Şi, desigur, la conotaţia nostalgică: tot înainte se trăia mai bine! Cel puţin din punct de vedere al… vârstei şi tabieturilor care m-au părăsit. Zău, fetele moşului! Am tabieturi. Unele-s obiş­nu­inţe, precum culcatul după ora unu, altele-s renunţări, precum fumatul.

Am tabieturi care ţin de rutină. De pildă, din cauza modi­ficării unui ast­fel de tabiet, nu mai citesc poeme din colecţia “Cele mai frumoase poezii” pe care le “înghiţeam” zil­nic, de câ­teva ori, ca pe nişte medi­camente tă­mă­duitoare de suflet. De ce? Mi-am cumpărat un nou computer — mai vrednic, mai performant, mai compe­titiv. Pe strămo