Întors din exil după zeci de ani, Neagu Djuvara constata uluit că românii nu mai semănau, nici măcat din punct de vedere al trăsăturilor fizice, cu oamenii pe care îi lăsase în urmă la plecarea sa. Ingineriile sociale aplicate de comuniști schimbaseră peisajul în mod cumplit.

Colectivizarea i-a trasformat pe țărani în plebe proletară adusă în cartierele de blocuri ca forță de muncă pentru combinatele țării. Apoi combinatele au fost distruse cu bună știință și vândute la fier vechi pentru a face loc speculațiilor imobiliare. Dacă nu venea criza, am fi avut mai multe mall-uri decât oameni. Realitatea economică a readus lucrurile în limitele normale. Nu mai avem nici fabrici, nici mall-uri, nici țărani, nici muncitori, nici producători, nici consumatori.

În aceste condiții, zic iubiții noștri conducători că fac reforma statului. Dar nimeni nu se întreabă pentru cine se face această reformă și unde ar trebui ea să ducă. În viziunea lui Traian Băsescu, reforma înseamnă să cheltuiască statul doar atâta cât încasează la bugetul de stat. Ar fi deci o reformă aritmetică de încadrare în buget. Ai puțin, mănânci puțin. Și pe termen mai lung unde ajungi? O reformă ar trebui să pornească de la oameni și nu de la buget.

Marii reformiști de astăzi nici nu se întreabă măcar cui se adresează. Celor trei milioane de români din străinătate? În niciun fel. Lor li s-a spus că bine au făcut că au plecat. Atunci reformele sunt pentru oamenii educați, medici, profesori, clasa mijlocie care a mai rămas în țară? Greu de spus. Ei au fost îndemnați să plece la rândul lor, dacă nu le convine.

Ar mai fi pensionarii, dar e ridicol să susții că reformezi o țară pentru cetățenii ei cei mai în vârstă. Și după felul în care sunt tratați, e clar că nu e cazul.

Mai rămân oamenii de la țară. Lor, statul român le-a întors definitiv spatele. I-a uitat pierduți pe coclauri. Ei devin