Zilele trecute, m-am întâlnit cu o fostă vecină, Mariana. Am locuit în acelaşi bloc, pe acelaşi palier mai bine de 20 de ani. Ne-am revăzut într-un magazin de îmbrăcăminte. Îmi trebuia o rochie pentru o ocazie deosebită. Mi-au plăcut modelele din vitrină şi am intrat ca să văd mai bine cum arată şi să aflu preţurile. Fosta mea vecină dădea indicaţii la două tinerele. Am avansat către mijlocul magazinului şi atunci s-a întors către mine. Am fost la fel de surprinse amândouă: ea, pentru că nu m-am schimbat, şi eu, pentru că se schimbase enorm. După îmbrăţişările şi pupăturile de rigoare, m-a poftit într-un birou situat în spatele rafturilor cu haine. Mariana, care se cam dublase la trup, căpătase un freamăt ciudat ca al unui copil care vrea să-ţi arate toate jucăriile. Îşi aranja mereu fusta, bluza şi colierul uriaş din pietre semipreţioase, cu mişcări iuţi şi scurte. După cum s-a instalat pe canapea, am înţeles că n-avea de gând să mă scape aşa de repede din gheare, fără să afle despre mine ce şi cum, dar mai ales dorea să-mi spună despre ea. Dorea să mă uimească. Să-mi arate cât de bine s-a descurcat după… Buluc de informaţii se abăteau asupra mea. Când a făcut o pauză de respiraţie, i-am propus să mergem să fac o probă unei rochii şi continuăm acolo. S-a ridicat făcând haz de faptul că uitase complet de ce venisem şi ne-am îndreptat către cabina de probă. Am îmbrăcat rochia şi, culmea, îmi venea perfect. Când am întrebat cât costă, vecina mi-a răspuns cu un ton ciudat, de parcă se jena. Eram pregătită să refuz s-o cumpăr dacă era prea scumpă, aşa că am întrebat iar. Preţul era de 120 de lei şi, la cât era de elegantă şi de bine lucrată, dintr-un material foarte bun, nu mi s-a părut a fi prea scumpă. Aşa că am scos portofelul şi am plătit. Vânzătoarea a încasat banii şi mi-a dat bonul împreună cu pachetul.

În vizită

Mariana a răsuflat uşurată,