Pesediştii şi liberalii "poartă discuţii" să-l susţină pe candidatul independent Sorin Oprescu pentru încă un mandat la Primăria Capitalei, a anunţat Marian Vanghelie, şeful PSD Bucureşti, pentru un cotidian central, citează Mediafax. În ceea ce priveşte candidatura sa la Primăria Generală a Bucureştiului, Vanghelie spune că nu s-a hotărât. "Sunt la o vârstă la care nu mă mai grăbesc. Stau, analizez, cântăresc. Trebuie să vedem ce e de făcut", a declarat Vanghelie. Vanghelie a mai spus că: "Vedem ce spun sondajele. În funcţie de asta voi afla dacă voi candida la 5, la Bucureşti, dacă îl susţin în ultimă instanţă, pe Oprescu. Mai vedem ce vrea şi Organizaţia PSD de Bucureşti. Poate îl susţine pe Sorin Oprescu, poate un alt candidat mai bun. Sau poate că alianţa PSD-PNL îl vrea pe Oprescu pentru Bucureşti. Am discutat cu liberalii, în principiu: la nivelul Capitalei să-l susţinem pe Sorin Oprescu, ca independent. Se poartă discuţii, de ce să vă mint? Dacă va fi el candidatul alianţei, asta e, îl susţinem. Dacă bucureştenii vor spune că el e cel mai bun, eu mă dau deoparte şi mai aştept. Înseamnă că nu i-am convins încă. Iar eu nu vreau să leg numele meu de vreo pierdere. Până acum, pe unde m-am mişcat, Dumnezeu m-a ajutat să câştig. Sper că aşa va fi şi în continuare". Pe de altă parte, el a catalogat drept "o golănie" proiectul Legii Bucureştiului, care desfiinţează sectoare şi primari.
Chiliman spune că nu a purtat nicio discuţie cu PSD pe tema susţinerii lui Oprescu la Primărie
La rândul său, liderul PNL Bucureşti, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, neagă existenţa unor discuţii cu PSD pe tema susţinerii candidaturii actualului primar al Capitalei Sorin Oprescu pentru un nou mandat, aşa cum a susţinut liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie. Chiliman a declarat, ieri, că nu a purtat nicio discuţie cu Marian Vanghelie legat de susţine