Mercedes-Benz aniversează 125 de ani de inovaţie pe 29 ianuarie 2011, marcând astfel timpul scurs de la momentul în care s-a născut automobilul.
Pe 29 ianuarie 1886, Carl Benz a schimbat lumea, atunci când prima pagină din istoria Mercedes-Benz a fost scrisă la Biroul de Patente din Berlin, unde a înregistrat patentul Benz, ceea ce este considerat a fi chiar primul automobil din lume.
Carl Benz a devenit astfel cel mai important inginer din lume. Acesta a înfiinţat în 1883 Benz & Co. Rheinische Gasmotoren-Fabrik, care a fuzionat cu Daimler-Motoren-Gesellschaft în 1926, pentru a constitui Daimler-Benz AG. Alături de Carl Benz, un rol important a jucat soţia sa, Bertha Benz, împreună cu fii săi Eugen şi Richard. Bertha Benz a fost una dintre primele persoane care au efectuat o călătorie pe distanţă lungă la bordul unui autovehicul pe benzină.
,,Istoria Mercedes-Benz este a celor care s-au dedicat unui vis şi au îndrăznit să-l transforme în realitate! Acum 125 de ani, Carl Benz a avut un astfel de vis: visul de a crea primul automobil din lume. Pe 29 ianurie 2011, Mercedes-Benz România salută acel moment: cel în care legenda stelei în trei colţuri s-a născut. În acest sens, Mercedes-Benz România îşi reafirma angajamentul continuu faţă de clienţii şi partenerii săi, oferind atât o promisiune, dar şi o certitudine în ceea ce priveşte perfecţiunea, fascinaţia şi responsabilitatea automobilelor noastre,” a declarat Michael Grewe, CEO şi Preşedinte Mercedes-Benz România.
Istoria Mercedes-Benz aparţine unor oameni care s-au dedicat unui vis al mobilităţii absolute. Astfel, alături de Carl şi Bertha Benz, personalităţi precum Gottlieb Daimler, Wilhelm Maybach, Emil Jellinek şi fiica sa Mercedes au jucat un rol major în povestea de succes numită Mercedes-Benz.
La data de 29 ianuarie 1886, Carl Benz depunea la Berlin o cerere de brevetare a auto