Adrian Mutu se află în atenţia clubului englez Newcastle United, conform site-ului metro.co.uk. Preşedintele grupării engleze, Alan Pardew, a declarat că se află în căutarea unui atacant. „Vom avea câteva noutăţi în ultimele zile ale perioadei de transferuri. Vom face câteva oferte în încercarea de a achiziţiona un atacant“, a spus Pardew. Sursa citată a scris că pe lista „coţofenelor“ se află şi Adrian Mutu.
Pe de altă parte, fostul antrenor al Fiorentinei, Alberto Cavasin, a afirmat că o reintegrare în lot a lui Mutu trebuie cântărită cu mare atenţie. „O posibilă reintegrare a lui Mutu în lot trebuie cântărită atent. Nu ştiu dacă Della Valle s-a simţit cu adevărat ofensat de ce a făcut Mutu. Dacă sentimentele lui au fost reale, nu cred că mai există şanse de împăcare. Dacă poziţia sa a fost doar formală, atunci poate face un pas înapoi“, a precizat Cavasin. Adrian Mutu a susţinut miercuri o conferinţă de presă în care şi-a cerut scuze pentru problemele create oficialilor Fiorentinei, aceasta fiind prima conferinţă de presă a jucătorului român după scandalul izbucnit la începutul lunii ianuarie, în urma căruia a fost scos de Fiorentina din lot şi de pe lista de transferuri. Adrian Mutu se află în atenţia clubului englez Newcastle United, conform site-ului metro.co.uk. Preşedintele grupării engleze, Alan Pardew, a declarat că se află în căutarea unui atacant. „Vom avea câteva noutăţi în ultimele zile ale perioadei de transferuri. Vom face câteva oferte în încercarea de a achiziţiona un atacant“, a spus Pardew. Sursa citată a scris că pe lista „coţofenelor“ se află şi Adrian Mutu.
Pe de altă parte, fostul antrenor al Fiorentinei, Alberto Cavasin, a afirmat că o reintegrare în lot a lui Mutu trebuie cântărită cu mare atenţie. „O posibilă reintegrare a lui Mutu în lot trebuie cântărită atent. Nu ştiu dacă Della Valle s-a simţit cu adevărat ofensat de ce a făcu