În august 1456, apărea la Mainz Biblia tipărită în două volume, cu un total de 741 de pagini şi aproximativ 2.500.000 de semne. Multiplicarea nu se depărta prea mult, nu decisiv, în orice caz, de cele mai preţioase manuscrise ale vremii, iar istoria reţine numele lui Gutenberg ca făuritor a ceea ce avea să fie considerată o revoluţie, deşi, în realitate, lucrarea fusese tipărită de Johannes Fust, fratele primarului oraşului Mainz.
Revoluţionând tehnica imprimării - care făcea posibilă corectarea textului şi multiplicarea lui pe aceeaşi matriţă într-un număr mare de exemplare -, Gutenberg revoluţionează întreaga lume nu numai prin răspândirea de texte, ci şi prin producerea lor. In nuce, chiar demersul său prim - tipărirea Bibliei - conţine elementele noii filosofii, a unei noi gândiri, a unor noi mentalităţi care vor guverna lumea în ceea ce Marshall McLuhan avea să numească "Galaxia Gutenberg": textul/opera devine o marfă, un produs inseriabil la care să aibă acces un public cât mai numeros.
Nu vom insista acum asupra conjuncturii, mobilurilor şi efectelor tipăririi Bibliei, mărginându-ne la a menţiona că multiplicarea unei opere se produce având în vedere un public potenţial şi o intenţionalitate precisă. Să menţionăm că tirajele nu depăşeau 200-300 de exemplare. Ceea ce ne dă dreptul să gândim tiparul ca având mai degrabă menirea răspândirii de idei, de creare a unui orizont de aşteptare, de influenţare, decât de "afacere".
În triada pe care se bazează orice sistem economic (producător - vânzător - cumpărător) se înscrie, odată cu posibilitatea multiplicării ei în cât mai multe exemplare - rapid şi cu costuri relativ suportabile la început şi apoi din ce în ce mai mici, ceea ce înseamnă un număr de exemplare cât mai mare - şi cartea, dar cu nuanţările impuse de specificitatea produsului, adică aşezând opera în centrul preocupărilor.
