Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expediţia „Adevărul“ a ajuns la Nairobi

Publicat in Adevarul, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Cei 15 câştigători ai concursului „Rahan te trimite în safari“ au parcurs 8.300 de kilometri până în Kenya. Puţin somnoroşi, dar nerăbdători, cei care au pornit ieri- dimineaţă spre Africa aşteaptă să trăiască aventura vieţii lor.

Citiţi şi:Pe urmele lui Rahan, în Kenya

„Eu vreau să văd mai ales o girafă, tu ce vrei să vezi mai întâi?", "Eu? Un leu!", "Eu am văzut un leu la Grădina Zoologică din Piatra Neamţ şi unul la Târgu-Mureş, dar erau slabi şi nu arătau prea bine. Acum vreau să mă uit la unul adevărat", "Eu, sincer, vreau să le văd pe toate!", discutau ieri-dimineaţă, la ora 6.00, Andrei şi Leonard, doi dintre cei mai tineri câştigători ai concursului organizat de "Adevărul", în timp ce aşteptau îmbarcarea pentru cursa aeriană spre Amsterdam. Oraşul olandez a fost doar o escală în drumul lung spre Nairobi, capitala Kenyei.

Zbor de peste 10 ore

Întrebările nu s-au oprit aici. "Când decolăm?", "Cât vom sta la Amsterdam?", "Eu nu am fost niciodată la Amsterdam, oare cum este?", "Peste ce munţi zburăm acum?" - aşa sunau curiozităţile celor mici. Decolarea s-a făcut cu câteva minute de întârziere faţă de ora stabilită, din cauza gheţii care s-a format peste noapte. La Bucureşti erau ieri-dimineaţă minus 13 grade Celsius.

Până la Amsterdam sunt aproximativ 1.700 de kilometri, parcurşi în două ore şi jumătate. Greul călătoriei a început însă din capitala Olandei, pentru că până la Nairobi, destinaţia finală a grupului de câştigători, sunt peste 6.600 de kilometri şi aproximativ 10 ore de zbor. "Abia aştept să ajung! Nu contează cât de lung e drumul", a spus Ema (15 ani), din Giurgiu, care călătoreşte alături de părinţi.

Prânz la „Carnivore"

Grupul câştigătorilor a ajuns în ţara africană la ora 20.30 (19.30 la Bucureşti). Astăzi urmează o vizită în centrul oraşului Nairobi, care include şi turul Parl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 50 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 11 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum o ora
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°