Sistemul complex de administrare a spitalelor din România, care implică trei instituţii, ministerul, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi primăriile, este neclar în rândul cetăţenilor care nu ştiu cui să se adreseze pentru a reclama condiţiile din spitale. Un incident produs în timpul vizitei ministrului sănătăţii, Cseke Attila, la Iaşi, când o femeie a cerut socoteală Guvernului pentru starea în care se afla Spitalul de Urgenţă a readus în discuţie politica sanitară din România şi responsabilul pentru starea spitalelor.

"Am plătit toată viaţa pentru sistemul de sănătate. Astea sunt condiţii?", a strigat bolnava care aştepta să intre la Unitatea de Primiri Urgenţe şi care a comparat condiţiile din spitale cu cele din război.

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, spune citând prevederi din Constituţie şi Legea Sănătăţii că Ministerul Sănătăţii este autoritatea publică centrală care răspunde de sistemul de sănătate. Cu toate acestea, el admite că dacă un pacient este nemulţumit de calitatea serviciilor medicale, el se adresează întâi spitalului, apoi Direcţiei de Sănătate Publică (unitate prin care Ministerul se implică la nivel naţional) şi apoi Casei de Asigurări de Sănătate. Mai mult, dacă este vorba de o greşeală medicală, pacientul se adresează Colegiului Medicilor.

Politica sanitară din România, adică normele sanitare, condiţiile de funcţionare, acreditarea spitalelor reprezintă sarcini ale Ministerului Sănătăţii, în timp ce finanţarea şi împărţirea banilor cade în sarcina Casei Naţionale de Asigurare de Sănătate.

Până anul acesta, Ministerul Sănătăţii nu putea interveni în niciun fel în activitatea CNAS, deci practic cele două instituţii erau complet independente. Mai mult, în activitatea spitalelor (cu excepţia celor de Urgenţă) a intervenit un al treilea factor, primăria, care a preluat admini