Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple pariază pe China

Publicat in Curierul, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Compania se extinde într-o ţară care ar putea să-i aducă 15,2 miliarde dolari, în 2012

Gao Jun a ajuns la noul magazin Apple din Beijing, cu 30 de minute înainte de a se deschide, în speranţa de a nu sta la coadă. Însă acolo deja 35 de persoane aşteptau, în ger, ca magazinul să se deschidă. "Există, întotdeauna, o mulţime de oameni care vin după-amiaza, iar la finele săptămânii este nebunie", a declarat acesta, adăugând că spera ca la acea oră să evite aglomeraţia, potrivit Bloomberg.

Situaţia în care a fost pus Gao Jun arată de ce Apple are în magazinele din China cele mai mari creşteri ale încasărilor, de când a deschis primul magazin în Beijing.

Bine poziţionat

Compania a anunţat că intenţionează să mai deschidă 25 de magazine până în 2012 în cea mai populată ţară a lumii, o piaţă pe care directorul de operaţiuni al Apple, Tim Cook, a numit-o "prioritară". "Apple are produse reprezentative, care sunt bine poziţionate în China", a afirmat Ted Dean, preşedinte al BDA China, explicând că există o categorie de consumatori care vor cel mai bun produs şi sunt dispuşi să cheltuiască destul de mult pentru a-l avea.

Veniturile Apple, din China continentală, Hong Kong şi Taiwan, din primul trimestru din 2010, au crescut de patru ori de la 2,6 miliarde dolari, faţă de anul precedent, potrivit lui Tim Cook. Aceste regiuni vor ajunge să aducă peste jumătate din creşterea veniturilor Apple, în următorii doi ani, conform estimărilor Morgan Stanley. "Am depus o enormă energie în China, iar rezultatele au fost absolut uimitoare", a mai spus directorul de operaţiuni al Apple. Compania deţine, în prezent, 323 de magazine la nivel mondial, în timp ce 87 dintre acestea sunt în afara Statelor Unite.

Cele patru magazine Apple din China generează, în medie, cel mai mare trafic şi cele mai mari venituri obţinute de orice magazine din

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°