Un grav accident de circulatie s-a produs ieri dimineata in localitatea ieseana Cotnari. Soferul autoturismului marca Skoda, Mircea I., in varsta de 22 ani, circula dinspre Botosani spre Targu Frumos. Intr-o curba la dreapa a pierdut controlul volanului, s-a rasturnat in afara carosabilului si s-a izbit intr-un cap de pod. In timp ce autoturismul se rostogolea, soferul a fost proiectat prin parbriz, pentru ca nu avea centura de siguranta. Pasagerul din dreapta, Andrei L., in varsta de 21 ani, s-a ales doar cu cateva rani usoare.
La accident au intervenit un Echipaj de Prim-Ajutor SMURD si o ambulanta, cele doua persoane fiind transportate la Unitatea de Primire Urgente de la Spitalul Sf. Spiridon Iasi. Soferul este in stare grava, iar prietenul sau este in afara oricarui pericol. "Cei doi pacienti au ajuns la Unitatea de Primire Urgente de la Spitalul Sf. Spiridon, dar numai soferul este in stare grava. Pacientul de 22 ani este in coma profunda de gradul III, a suferit un traumatism cranio-cerebral, hematom subdural si hematom epicranian. Dupa primele investigatii, pacientul a fost directionat catre Spitalul de Neurochirurgie, unde va fi supus unei interventii chirurgicale", a declarat conf. dr. Diana Cimpoesu, medic coordonator UPU-SMURD la Spitalul Sf. Spiridon.
Un grav accident de circulatie s-a produs ieri dimineata in localitatea ieseana Cotnari. Soferul autoturismului marca Skoda, Mircea I., in varsta de 22 ani, circula dinspre Botosani spre Targu Frumos. Intr-o curba la dreapa a pierdut controlul volanului, s-a rasturnat in afara carosabilului si s-a izbit intr-un cap de pod. In timp ce autoturismul se rostogolea, soferul a fost proiectat prin parbriz, pentru ca nu avea centura de siguranta. Pasagerul din dreapta, Andrei L., in varsta de 21 ani, s-a ales doar cu cateva rani usoare.
La accident au intervenit un Echipaj de Prim-Ajutor