Valul revoltelor populare loveste pe rind Tunisia, Algeria, Egiptul si Yemenul. Atentia comunitatii internationale e indreptata spre aceste tari, fragili aliati ai Occidentului, unde miza protestelor e uriasa: caderea in capcana fanatismului religios. Statele au fost lovite recent de proteste impotriva liderilor autocratici, pe fondul coruptiei endemice si al unei galopante cresteri a pretului alimentelor.

Tunisia a fost prima piesa a dominoului. Moartea lui Mohamed Bouazzizi, un tanar somer tunisian care s-a autoincendiat pe data de 17 decembrie 2010, a declansat o reactie in lant. La doar cateva zile, studenti, profesori, avocati, jurnalisti, activisti pentru drepturile omului, sindicalisti, politicieni ai opozitiei sau oameni simpli au iesit in strada in mai multe orase, inclusiv in capitala Tunis, pentru a condamna politicile economice ale Guvernului, represiunea impotriva tuturor criticilor puterii, dar si coruptia de tip mafiot, care, au acuzat protestatarii, imbogatea familia presedintelui.

Presedintele Ben Ali a reactionat prin demiterea Guvernului si anuntul privind organizarea de alegeri anticipate, insa protestele nu s-au oprit. Manifestantii au continuat sa iasa in strada, cerand demisia presedintelui. Protestele impotriva guvernului au continuat in capitala tunisiana, dupa ce seful statului a fugit din tara in noaptea de 14 ianuarie, obtinand azil in Arabia Saudita. Bilantul reprimarii manifestarilor: peste 100 de morti.

Justitia tunisiana a cerut rapid ajutor Interpolului pentru arestarea presedintelui destituit din functie. Pana la gasirea presedintelui renegat, Tunisia are nevoie de un Guvern care sa conduca tara pana la organizarea de alegeri prezidentiale anticipate, in termen de maximum 6 luni. Premierul tunisian Mohammed Ghannouchi a anuntat, pe 17 ianuarie, constituirea noului Guvern de uniune nationala, la 3 zi