Zice-aşa: cererea nu este morală sau imorală. Oamenii sînt imperfecţi, de aceea ei vor şi ţigări, şi băutură, şi droguri, şi prostituate. Oferta, la rîndul său, vine în întîmpinarea cererii, de aceea nu poate fi morală sau imorală. Concluzia ar fi că piaţa, adică inevitabila combinaţie dintre cerere şi ofertă, nu poate fi judecată cu argumentele moralei. Piaţa ar fi, pur şi simplu, amorală. Acesta este enunţul cu care Walter Block (Pledoarii imposibile, Editura Nemira) îşi prefaţează cartea în care, împingînd la extrem argumentaţia libertariană clasică, încearcă să ne dovedească faptul că proxenetul, poliţistul corupt, şantajistul sau cămătarul sînt, de fapt, îngeri, şi nu demoni. Ei sînt pe nedrept condamnaţi de morala comună. O lectură de esenţă tare.

Unul din capitole zice aşa: consumul de droguri nu produce daune în mod direct. Există cazuri celebre de neurochirurgi care au admis că au tras cocaină. Marea muzică a anilor ’60-’70 nu ar fi existat fără „iarbă“ sau LSD. Mulţi actori ai Hollywood-ului au făcut roluri uriaşe după ce au tras un pic de cocaină sau măcar marijuana. De fapt, consumul de droguri ne deranjează din cauza criminalităţii asociate. E nevoie de mulţi bani pentru respectivul viciu. Adolescentele ajung să se prostitueze, puştii fură din magazine. Drogurile sînt scumpe, de aceea îi împing pe consumatorii săraci spre gesturi ilegale şi, adeseori, violente. În fond – zice Block – coca şi macul sînt plante care se cultivă relativ simplu, aşa că drogurile ar trebui să coste cît mălaiul sau făina, dacă nu ar fi ilegale. Faptul că statul (opresor, ca la orice libertarian care se respectă) a scos cocaina în afara legii, a dus preţul în sus pentru că a adăugat costurile cu şpaga. Block merge şi mai departe: cine face un bine societăţii – poliţistul corupt sau cel onest? Păi, cel cinstit îi arestează pe traficanţi. Dispare o parte din ofertă, pre