Stimate Domnule Dobreanu,
Mulţumesc pentru „precizările“ din scrisoarea dumneavoastră publicată în numărul anterior. Într-adevăr, problemele agrare amintite în articolul meu merită numeroase precizări. Prin natura ei, Dilema veche se ocupă însă mai mult de cultură decît de agricultură, aşa că asemenea necesare precizări nu prea îşi găsesc locul în paginile ei. Pe de altă parte, agricultura celei mai dense populaţii rurale din Europa are importante antecedente şi consecinţe culturale asupra întregii ţări, devenind astfel un subiect „eligibil“ chiar şi pentru o revistă culturală.
Mai întîi, m-a bucurat faptul că nu aţi ezitat să precizaţi de la început că starea actuală a agriculturii noastre nu este greaua moştenire a ministrului anterior, nu este nici măcar, integral, greau moştenire a comunismului, ci se înscrie în ceea ce orice istoric serios va accepta să considere „lunga durată“. Din această perspectivă aş dori, stîrnit de dumneavoastră, să adaug la rîndul meu cîteva „precizări“.
DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul Un prim lucru asupra căruia aş dori să insist este faptul că, de la Kogălniceanu la Constantinescu, mai toate guvernările noastre, indiferent de culoare, au împărtăşit cam aceeaşi cultură politică referitoare la „chestiunea agrară“: „Politica agrară a partidelor politice trebue să fie înlocuită printr-o politică agricolă“ – afirma în anii ’30 ministrul Agriculturii Constantin Garoflid, privind în urmă la tot ceea ce se petrecuse de la reformele lui Cuza încoace; „România are o lege agrară; nu are o lege agricolă“ – constată 60 de ani mai tîrziu o geografă franceză. Altfel spus, dată fiind ponderea copleşitoare a ţărănimii, orice schimbare politică majoră a fost însoţită la noi de o intervenţie pe măsură în „chestiunea agrară“, dar ac
